miercuri, 23 decembrie 2009

Scrisoare deschisă către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu

(Această scrisoare a apărut iniţial - 21.12.2006 - în forumul www.pruteanu.ro ) DOMNULE PREŞEDINTE, (I) Subsemnatul, Valeriu Stănescu, vă adresez, cu respectul cuvenit instituţiei pe care o reprezentaţi şi milioanelor de cetăţeni care v-au votat pentru a fi Preşedintele României, această scrisoare deschisă, ca reacţie a mea, în calitate de cetăţean, la „DISCURSUL preşedintelui României, Traian Băsescu, prilejuit de Prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Parlamentul României, 18 decembrie 2006)”. Probabilitatea ca dv. să citiţi această scrisoare este foarte mică, dar sper că oameni din jurul dv., plătiţi şi cu bani de la mine, vă vor prezenta câteva idei. M-am născut şi format ca om în regimul pe care l-aţi condamnat. Am urmat cursurile unei facultăţi în care „concepţia despre lume şi viaţă” era concepţia marxist-leninistă, cursuri pe care le-au absolvit, de asemenea, domnul Vladimir Tismăneanu şi alţi anticomunişti zeloşi de azi. Nu am fost un profitor al regimului antedecembrist, nu am fost informator al securităţii, nu am săvârşit crime, abuzuri, inclusiv din cele cu motivaţie politico-ideologică. Evenimentele din decembrie 1989 m-au surprins ca profesor suplinitor, angajat cu anul. Noul regim mi-a oferit posibilitatea accederii, prin concurs, la demnitatea de profesor titular, de a-mi exprima, în mod liber, opiniile, demnitate pe care nu o speram nici în cele mai optimiste gânduri ale mele din epoca anterioară. Am aderat la PCR din convingere, nu pentru a obţine butelie de aragaz sau alte avantaje, precum alţii, deveniţi ulterior anticomunişti. Mă consider, în continuare, un om cu opţiuni marxist-comuniste. (II) În Discursul dv. declaraţi: „Am citit cu mare atenţie Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Am găsit în acest document raţiunile pentru care pot condamna regimul comunist”. Mie-mi sună ca replică a lui Pilat din Pont: încercaţi să plasaţi parte din răspunderea dv. pe umerii membrilor comisiei. Domnule Preşedinte, vă declar că eu consider această „analiză” şi această „condamnare a comunismului” cu nimic mai drepte decât înscenarea care a rămas în istorie cu porecla de „’procesul’ de la Târgovişte”. Din nefericire, dv. v-aţi asumat rolul preşedintelui care a pronunţat sentinţa nedreaptă. Despre Nicolae Ceauşescu, în folclorul acestui popor iertător, se spune că a fost o victimă a dezinformării de către cei care erau plătiţi bine pentru a-l informa. Mă tem că domniei-voastre istoria scrisă ori nescrisă nu-i va oferi această scuză. Căci cine a desemnat comisia pe ale cărei concluzii vă fundamentaţi sentinţa ? Din întâmplare aţi ales ca membri ai comisiei oameni care urăsc doctrina comunistă şi, în consecinţă, nu pot formula judecăţi cu suficientă obiectivitate ? Sunt în acea comisie oameni care pot fi eficienţi în planul speculaţiei teoretice, filozofice, dar care ridică grave semne de întrebare cu privire la buna-credinţă a lor, prin acrobaţiile ideologice pe care le-au făcut. De exemplu, domnul Vladimir Tismăneanu scria, în Revista de filozofie nr.1/1978, pp. 72-73: "Am contrapune acestor afirmaţii cvasi-hilare o simplă întrebare: proletariatul descris de Engels în 'Situaţia clasei muncitoare din Anglia', acea clasă socială fără milă supliciată într-un deloc imaginar stat burghez (subl.m. - V.S.), avea nevoie oare să fie postulat sau fantasmat ? Dar nu aici se află inima problemei: este cazul mai degrabă să atragem atenţia asupra tendinţei „noii filozofii“ de a înlocui realităţile cu mituri, de a învălui în loc de a dezvălui, de a mistifica în loc de a demistifica“. (III) Aţi declarat: „Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă. A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică”. Este adevărat ceea ce spuneţi cu privire la instaurarea prin violenţă a „comunismului”. Dar constrângerea, „exproprierea” le-au simţit mai ales cei care aveau ceea ce putea fi obiect de expropriere, mai puţin cei care nu aveau decât „lanţuri”, cum se exprimă Marx, sau „praful de pe tobă”, cum se exprimă românul. Dacă veţi reflecta mai atent, veţi admite că teoria şi practica numite comuniste au apărut în sânul societăţii capitaliste, care dădea vizibile semne de îmbolnăvire, de disfuncţii. Povestea că experienţa comunistă a fost un fel de hipnoză, de spălare a creierilor a sute de milioane de oameni, poate fi pentru copiii de după 1989, dar nu ar rezista în faţa bunicilor şi părinţilor mei, oameni care s-au spetit muncind, dar nu au putut agonisi pe cât să trăiască omeneşte în istoria „modernă” de care vorbiţi. Apariţia comunismului, în lume, a avut o determinare obiectivă în injustiţia socială a capitalismului, în paupertatea unor mase de oameni. A nu se neglija faptul că apariţia acestui concurent a fost benefic pentru capitalismul însuşi, căci l-a determinat să capete „faţă umană”. Aceste considerente trebuie să ne determine să judecăm comunismul împreună cu cel care l-a generat, capitalismul. A nu proceda astfel, a condamna doar comunismul, înseamnă a exprima judecăţi din perspectiva privilegiaţilor capitalismului şi a ignora situaţia celor nedreptăţiţi de acea societate. Prin urmare, declaraţia dv. nu poate avea o întemeiere cu adevărat istorică şi nu poate exprima toate punctele de vedere existente în popor. (IV) Spuneţi: „Avem datele necesare condamnării fără drept de apel a regimului comunist din România”. Este o expresie pe care o apreciez pozitiv, pentru sinceritatea ei. Aşa e, domnule Preşedinte, într-un pseudo-proces al comunismului, decât o pseudo-apărare, precum cea din „’procesul’ de la Târgovişte”, e de preferat o „condamnare fără drept de apel”, ca să rămână, în istorie, drept dovadă a erorii politice pe care v-aţi asumat-o. (V) Decretaţi: „România a suferit consecinţele aplicării dogmelor leniniste: industrializarea forţată, întemeiată pe un model economic vetust, care favoriza industria grea; lichidarea proprietăţii private, asociată cu politica brutală de colectivizare a agriculturii; nimicirea valorilor tradiţionale în numele unei false modernizări sociale”. Şi eu îi condamn pe comunişti: într-o ţară ca o păşune (ţară „eminamente agrară”), sadicii comunişti au venit cu „industrializarea forţată”, presupunând eforturi uriaşe, sacrificii; încaltea să fi făcut şi ei o industrializare cam ca un balet graţios. Culmea, industrializarea era şi „vetustă”. Mare prostie a comuniştilor, cum de nu le-a trecut prin minte să creeze o industrie de calculatoare, ceva softuri, încât să moară de ciudă Bill Gates. Mai departe: „lichidarea proprietăţii private”. Adevăr grăit-aţi, iar cei mai nemulţumiţi au fost şi cei mai mulţi, căci comuniştii le-au luat „praful de pe tobă”; „nimicirea valorilor tradiţionale în numele unei false modernizări sociale”. Iarăşi aveţi dreptate, i-au luat de la coada vacii şi i-au dus în Bucureşti, să se plimbe cu metroul. (VI) Da’ mă bucur că au venit capitaliştii dv. şi au îndreptat lucrurile: au lichidat industria făcută cu forţa; au restituit, celor în drept, palatele, moşiile, pădurile, agonisite de ei, pe vremuri, în mod cinstit, muncind cu braţele altora, şi au alungat sărăntocii, puturoşii care se aciuaseră în timpul comuniştilor pe acolo; cele rămase (inclusiv resursele naturale) au fost „privatizate”: o parte din ele au revenit celor care s-au smintit muncind să dărâme ceea ce construiseră cu forţa comuniştii, altă parte a fost făcută cadou străinilor, căci de unde să aibă nea Gheorghe atâta bănet încât să cumpere fabrici, pământuri, păduri, luciu de apă ? Or, planurile cincinale de realizare a privatizării trebuiau îndeplinite şi chiar depăşite. Nea Gheorghe a trecut la agricultura modernă, de tip omul şi pogonul, dotat până în dinţi cu cal, căruţă şi revenit la „valoarea tradiţională” a paparudelor. În concordanţă cu privatizarea asta, care a eliberat marea parte a românilor de grija de a mai avea proprietăţi, s-a bătut în cuie constituţionale afişul: „statul garantează proprietatea”. (VII) Spuneţi în Discurs: „Menţionez aici acţiunile constante de marginalizare, compromitere şi lichidare a oricăror forme de gândire şi acţiune liberă: (…) arestările şi prigoana în rândurile muncitorilor mineri care au declanşat greva din vara anului 1977”. Domnule Preşedinte, îmi spulberaţi orice picătură de umor. Nu mai le răscolesc pe alea vechi (cu Lupeni ’29 ş.cl.), dar îmi aduc aminte de binefacerile capitaliste recente, revărsate asupra minerilor. Chiar îi consideraţi tâmpiţi pe oamenii ăia ? Aveţi mandat să vorbiţi în numele lor ? Chiar credeţi că ei au uitat că cineva a oprit trenurile, în această ţară „democratică”, în care este permisă circulaţia liberă a persoanelor, atunci când ei veneau spre Bucureşti, pentru a spune ceea ce credeau că trebuie să spună şi, în consecinţă, i-au ajuns bravii jandarmi şi le-au făcut un plăcut şi gratuit masaj ? Aveţi curaj, precum Ceauşescu în momentul 1977 la care v-aţi referit, pentru a merge, fără vânjoşii dv. flăcăi, în mijlocul minerilor şi a le povesti cum i-aţi eliberat dv. şi ai dv. din dictatura ceauşistă a muncii, bine retribuită, în mină, şi cum le-aţi oferit binefacerile capitalismului ? Domnule Preşedinte, a fi moral nu este un lux ! (VIII) „Partidul a fost creierul sistemului represiv”. Domnule Preşedinte, dv. folosiţi judecăţi universale la fel de nedrepte precum cele ale comuniştilor setoşi de sânge („burghezia, duşmanul poporului”). Partidul pe care-l acuzaţi a constat din vreo 3 milioane de oameni. Din partidul acela aţi făcut parte şi dv. şi eu. Dacă dv. ştiţi că aţi fost în „creierul sistemului represiv”, dreptul dv. să vă autocondamnaţi, dar nu-i condamnaţi, în bloc, pe cei 3 milioane de membri ai PCR. În orice caz, consider că m-aţi nedreptăţit prin aprecierea dv. pătimaş-globalizantă. Nu pentru acest fel de judecăţi v-au ales Preşedinte milioanele de oameni, printre care şi foşti membri ai PCR. (IX) „Ca şef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989. Luând act de realităţile prezentate în Raport, afirm cu deplină responsabilitate: Regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal”. Sistemul „comunist” s-a prăbuşit. A fost foarte „ajutat” să se prăbuşească. Ca şef al statului, puteţi spune multe, mai ales că invocaţi biblia numită „Raport”. Dar cu privire la ilegitimitatea regimului respectiv am îndoieli. Legitimitatea nu o conferiţi dv. şi cei care sunt alături de dv., legitimitatea unui regim politic o stabileşte poporul, în întregul lui. În decembrie 1989 nu s-a organizat un referendum, pentru a consulta poporul cu privire la drumul care trebuia urmat. Opinia mea este că majoritatea oamenilor dorea înlăturarea dictatorului şi a clicii lui, dar nu schimbarea regimului politic. Puteţi să nu mă credeţi, căci mă întemeiez pe presupuneri, dar nici dv. nu aveţi alte premise decât propriile dv. presupuneri. Mai degrabă, rezultatele unui sondaj recent, scăpat „nearanjat”, par a sprijini presupunerea mea. Dv. folosiţi frecvent practica aceasta, foarte gravă, de a vorbi, de a decide în numele poporului în probleme foarte importante, dar fără a consulta poporul. Vă sunt dator cu un exemplu, vi-l ofer: angajarea trupelor noastre în războiul din Irak. Dacă nu sunt dezinformat (dacă sunt, vă rog să mă iertaţi), vă faceţi vinovat şi de renunţarea la plata datoriilor Irakului către România. Nu era vorba de moştenirea dv. de la părinţi, ci de un drept al poporului român. (X) „Afirm necesitatea adaptării Raportului Final pentru obiective cu caracter didactic (un manual despre dictatura comunistă din România) care să fie predat în învăţămîntul mediu”. Domnule, dv. chiar nu vă daţi seama de gravitatea consecinţele celor declarate ? Nu conştientizaţi că vreţi să politizaţi şcoala, că vreţi reintroducerea învăţământul politico-ideologic, privit „în oglindă”, că vreţi să îndoctrinaţi tineretul ? Eu sper că mai există oameni raţionali în conducerea învăţământului românesc, pentru a preţui, mai mult decât fotoliile respective, sănătatea şcolii. (XI) „După 17 ani de la revoluţia din 1989, nici un partid din România nu trebuie să urmărească politizarea actului de condamnare a comunismului”. Aţi făcut-o dv. cu asupra de măsură, încât nu mai e nevoie de altă politizare. (XII) „Pe de altă parte, nu trebuie să dăm dovadă de aroganţă istorică”. Ba, să-mi fie cu iertare, eu, în discursul dv., tocmai am văzut un discurs al Lui Dumnezeu către noi, muritorii. (XIII) „Trebuie să recunoaştem că mentalităţile comuniste continuă să influenţeze societatea românească”. Da, domnule Preşedinte, aveţi dreptate. Dar nu pricepeţi că aceste mentalităţi se menţin nu prin tancurile sovietice, nu prin instituţiile coercitive („partidul – creier al sistemului represiv”, „securitatea” etc.), ci pur şi simplu prin faptul că oamenii nu sunt idioţi, că au, încă, memorie, că fac comparaţii, că-şi amintesc şi lucruri bune din vechiul regim, pe care dv. le ignoraţi într-un mod care ne ridică întrebări, ne fac neîncrezători în buna-credinţă a dv. ? Declar că eu însumi nu m-am dezbărat de mentalităţile comuniste, chiar cred că ar fi nevoie de un partid comunist al unor oameni curaţi, ca un partid cu drepturi şi obligaţii egale cu ale celorlalte partide. Un astfel de partid ar fi adevărata opoziţie, căci celelalte partide cântă, toate, oda proprietăţii private, a individualismului exacerbat, a concurenţei cu manifestări de junglă, a „libertăţii vulpii în coteţul cu găini”. Sper că nu voi fi linşat, sau „ajutat” să mor (precum Virgil Zbăganu), pentru că îndrăznesc să exprim aceste gânduri. Am luat în serios ceea ce spunea, încă în vechiul regim, unul dintre cei nedreptăţiţi în Raportul comisiei, Adrian Păunescu: libertatea în vitrină este un nonsens, ea există cu adevărat doar dacă şi în măsura în care o exerciţi. (XIV) Domnule Preşedinte, Am spus, cu sinceritate, gândurile mele provocate de discursul dv. din Parlament. Tot sincer vă spun că-mi este teamă, căci trăim într-o societate care merge cu ghilotina înainte, într-o epocă a răzbunărilor, a dispreţului şi intoleranţei faţă de opiniile divergente. Mulţi care-şi zic democraţi aplică politica pumnului în gură, a etichetărilor, a condamnărilor în bloc, „fără drept de apel”, fără să înţeleagă că democraţia înseamnă respect pentru pluralismul opiniilor, pentru dialog de idei şi nu manifestări atavice. Sunt preţuiţi doar cei care aplaudă puterea, nu se conştientizează că benefică pentru putere este critica obiectivă, cu bună intenţie. Pe Ceauşescu nu l-au omorât gloanţele de la Târgovişte, ci aplauzele şi ovaţiile. Ceauşescu a fost, la început, un pui de şarpe, dar a devenit, ca dictator, balaur cu şapte capete, fiind hrănit cu aplauze şi ovaţii. Închei, dorindu-vă mintea românului cea de pe urmă, pentru ca acest popor să trăiască bine, aşa cum i-aţi promis. Valeriu Stănescu

4 comentarii:

  1. Stimate domnule profesor,

    permiteti-mi sa va felicit pentru demersul dumneavoastra de a adresa aceasta petitie presedintelui Traian Basescu, caci el constituie atat un act de curaj si demnitate din partea unui intelectual cu convingeri de stanga cat si o reactie spirituala si ironica la dogmatismul imbratisat de clasa politica si sustinut de asa-zisii intelectuali oficiali ai statului.

    Apreciez în luarea dvs. de poziție echilibrul, umorul superior, gratia argumentelor, răbdarea și logica cu care a-ți demontat punctual raportul evreului Tismaneanu.

    In completarea celor spuse de dvs. asa dori sa adaug doar o idee:
    Nu știu de unde provine ura acestui evreu Tismineţki împotriva comunismul, cum se poate îndrepta un fiu cu atâta pornire împotriva credinței mistuitoare a tatălui sau – pentru care și-a lăsat mărturie bratul drept în războiul civil spaniol luptând de partea republicii în brigăzile internaționale - , din ce material spongios și sărat este clădit un astfel de suflet, dar observ ca acțiunea sa face parte dintr-o operațiune mai larga concertata și dirijată din Occident.
    Băsescu care nu este decât șeful administrației coloniale de la București și nicidecum un șef de stat independent a primit ordin sa organizeze condamnarea comunismului.Servil cum este cu stăpânii săi de peste ocean s-a conformat, imediat sărindu-i în ajutor lacheii H.R.Patapievici, G.Liiceanu, V.Tismaneanu, A.Pleșu, G.Cartianu, M. Dinescu, S.Tănase, etc.

    Dar iată ce descoperim pe Wikipedia:

    Traian Băsescu s-a născut ca fiu al ofițerului Dumitru Băsescu, fost muncitor, recrutat de Partidul Comunist Român pentru cariera militară. Conform declarației senatorului Sergiu Nicolaescu, Dumitru Băsescu a fost la Sibiu coleg de scoală militară cu Victor Stănculescu şi Vasile Milea, avansaţi în timpul regimului comunist la gradul de general, cu funcţii cheie în guvernul Constantin Dăscălescu.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_B%C4%83sescu

    Deci iată cine condamna comunismul: fiul unui fost muncitor ridicat de regimul socialist din mizerie la rangul de ofițer al Armatei Romane- oare ce amărât de trăitor pe acest pământ ar fi ajuns Traian Băsescu fără socialism – și fiul unui fost luptător stalinist care fără Stalin ar fi ajuns un ilustru negustor evreu de nasturi.

    Istoria când vrea sa joace farse devine ironica.

    Al dumneavoastră cu considerație,
    Florian Liviu
    http://anticapitalism2.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Florian Liviu,

    Permiteţi, vă rog, pentru început, câteva idei care nu-s strict legate de comentariul dv.
    Sunteţi primul meu oaspete. Fiţi binevenit. După cum, probabil, aţi observat, şi eu vă citesc articolele (postările ?). Chiar am făcut un scurt comentariu şi am pus un link spre un filmuleţ în care unul de la Top Gear era în extaz pe Transfăgărăşan ("construcţie faraonică", ar spune anticomuniştii viscerali). Dar, fie că n-am folosit corect instrumentele de postare, fie că dv. nu doriţi să afişaţi comentariile. Nu-i nici un reproş, şi eu m-am gândit la a doua alternativă, pentru "blogul" meu.
    De curând, am vagabondat prin lumea internetului şi am descoperit, cu plăcere, câteva pagini "de stânga" sau cu un mesaj naţionalist pertinent. Aveţi cunoştinţă, de exemplu, de paginile următoare ?
    www.nraducanu.wordpress.com
    www.marxist.com/rezistenta/pcr2002.htm
    www.npcr.ro/ziar/2007/octombrie/vz1c.html
    www.pentrusocialism.blogspot.com
    www.miscareasocialista.ro
    www.constantingheorghe.blogspot.com
    www.conumishu.wordpress.com
    Mişcarea de stânga (autentică) este, încă dezorientată, năucită de trădările din interiorul ei şi de atacurile din direcţia dreptei fanatice. Sper că vom contribui şi noi la clarificările necesare.

    Comentariul dv. mi-a determinat următoarele gânduri.
    1)"Nu ştiu de unde provine ura acestui evreu Tismineţki împotriva comunismul".
    În opinia mea, evreii, ca şi românii, au printre ei şi noroi şi stele. Comportamentul lui Vladimir Tismăneanu poate fi explicat prin oportunism (redau o cugetare relevantă din tezaurul mondial: "Oportuniştii sunt mereu în frunte, în caz de victorie spun că au fost conducători, în caz de înfrângere spun că au fost ostateci"). Cât timp marxismul îi era de folos, V.T. era marxist, acum antimarxismul, anticomunismul sunt profitabile, în consecinţă V.T. a devenit anticomunist.
    2)."Băsescu care nu este decât şeful administraţiei coloniale de la Bucureşti şi nicidecum un şef de stat independent a primit ordin sa organizeze condamnarea comunismului.Servil cum este cu stăpânii săi de peste ocean s-a conformat, imediat sărindu-i în ajutor lacheii H.R.Patapievici, G.Liiceanu, V.Tismaneanu, A.Pleşu, G.Cartianu, M. Dinescu, S.Tănase, etc."
    N-am contraargumente.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vă salut şi vă doresc succes!

    Mă bucur că aţi început cu un subiect atît de grav, care pare "bifat" de către oamenii puterii în acelaşi stil golănesc-diversionist cu care ne-au obişnuit. Deşi nu ar trebui să ne obişnuim deloc cu mizeria lor.

    Mă încearcă şi o umbră de tristeţe la gîndul că George Pruteanu ar fi putut să fie printre noi, astăzi. Simt lipsa criticii lui de rigoare logică, talent şi excelentă stăpînire a limbajului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc pentru urare.
    Într-adevăr, moartea domnului George Pruteanu constituie o mare pierdere pentru cultura română şi pentru mişcarea de stânga. Ştiţi, desigur, că se declara intelectual de stânga şi că, dacă ar fi fost mai tânăr, ar fi dorit să înfiinţeze un autentic partid de stânga.

    RăspundețiȘtergere