duminică, 12 august 2012

Democraţie sau Diktat ?


           Există o dialectică a binelui şi a răului. În lumea noastră relativă, în oricare bine există şi rău, în oricare rău există şi bine, dar în proporţii diferite. 
Criza politică declanşată de procesul suspendării-demiterii lui Traian Băsescu are, pe lângă implicaţiile rele (adâncirea prăpastiei dintre „băsişti” şi „antibăsişti”, speculaţiile asupra monedei naţionale, umilințele la care suntem supuşi, ca ţară şi ca popor etc.), şi consecinţe benefice.
O consecinţă de acest fel este aceea că tot mai mulţi oameni din această ţară conştientizează că Occidentul nu este Moş Crăciun, că nu este nici Paznicul Democraţiei, cum pretinde, că factorii de putere din Occident susţin o personalitate politică sau alta, un partid sau altul în funcţie de gradul de promovare a intereselor acestor factori în România. Cancelarul german Merkel, ambasadorul şi emisarul Philip Gordon, reprezentând SUA, delegaţia FMI, Barroso ş.cl. au puternice motivaţii economice, politice, militare, geo-strategice în România. N-au scrupule atunci când e vorba de realizarea intereselor factorilor de putere pe care-i reprezintă.
              Până şi Petrică Roman, cel care, decretând că „industria este un maldăr de fiare vechi”, a pornit procesul dinamitării economiei socialiste şi al transformării României în colonie a Occidentului, a ajuns la concluzia că România este „în genunchi” faţă de „ăia din afară” şi că Traian Băsescu este vinovat de această îngenunchere. În emisiunea „Q&A” din 11 august 2012 (de la Antena 3, cu Alessadra Stoicescu), el a spus:
Îmi displace foarte tare situaţia în care am ajuns: o Românie îngenuncheată,  ne dictează ăia de-afară. Detest să spun nişte lucruri care altădată le-aş fi considerat în afara oricărui spirit de libertate, democraţie, dar e o realitate. Am ajuns în genunchi în faţa celor de-acolo. Ei decid ce şi cum se întâmplă în România, pentru că şi-au găsit, ca să spun aşa, omul care să le întindă covorul. Şi poate că compatrioţii noştri români înţeleg atâta lucru: că ţărişoara asta, atât cât e ea, are şi ea o demnitate, are şi ea o demnitate care nu merită să fie călcată în picioare niciodată, sub nicio formă
Traian Băsescu-i vinovat de această îngenunchere, e vinovat de această umilinţă pe care o suferă România. El. Şi ca să spun mai simplu, pentru că dânsul a zis [unui chestor – n.m.,V.S.] „Cred că te-am făcut chestor”: Cred, domnule  Traian Băsescu, că te-am promovat de vreo 5 ori ministru. Nu e bine, domnu’ Traian Băsescu! Nu e bine ! Îmi pare rău că trebuie să spun chestia asta. Nu e bine ! Şi nu e bine în primul rând din motivul acesta: nu l-aş fi crezut niciodată, cum l-am cunoscut, că va fi atât de, cum să spun eu, cu un orgoliu atât de mare, cu o ambiţie atât de absurdă, încât să pună România în genunchi. Nu l-aş fi crezut. Aveam o altă părere. Nu are conştiinţă de sine, are numai conştiinţă de el, în termenii lui Constantin Noica”.
Mai bine mai târziu, domn Petrică, decât niciodată !
Rămân la convingerea că trebuie să facem front comun, ignorând momentan deosebirile dintre noi,   împotriva băsismului trădător de neam şi de ţară. Ultimul cuvânt în rezolvarea acestei probleme îl are Curtea Constituțională a României. Formal, CCR are, în această problemă, o putere mai mare chiar decât factorii de putere din Occident. Insistând cu imperativul „Lăsaţi CCR să decidă în mod independent !” Occidentul metropolitan a învestit cu maxima putere CCR. Dacă va mai exista un popor român, membrii CCR vor rămâne în istoria acestui popor, fie ca membrii unei instituţii care nu a trădat menirea ei fundamentală, respectarea spiritului Constituţiei,  forma juridică supremă  a puterii suverane a poporului, fie ca nişte bicisnici care au trădat spiritul Constituţiei şi au umilit majoritatea cetăţenilor cu drept de vot. Anticipez că, dacă Băsescu va fi demis, va fi sărbătoare în ţară, cam ca la Revelion sau ca în situaţia unei victorii importante a echipei de fotbal a României.
Zarva aceasta politică are şi o altă implicaţie rea: ne distrage atenţia de la un alt risc, pe care-l exprim în limbaj popular astfel: „Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”. Este un subiect care merită a fi dezvoltat într-un articol distinct.
Aşadar: Democraţie sau Diktat ? Este o temă de reflecţie pentru minţile lucide, în nopţile de insomnie indusă de grija pentru soarta ţării. Pentru ceilalţi – un cântec de leagăn: „Dormiţi liniştiţi, FMI  veghează pentru voi !”. Când vă veţi trezi, dacă vă veţi trezi vreodată, veţi constata că realitatea este un coşmar. Chiar şi pentru voi. Şi veţi dori să vă culcaţi din nou, dar realitatea-iad nu vă va lăsa, vă va induce insomnie.

5 comentarii:

  1. Vad ca strainatatea nu vea sa ne lase in boii nostri. Mine mai vine un emisar de dincolo de Balta cea Mare sa stea de vorba cu base si cu Crin. Scopul este limpede: mentinerea Romaniei in genunchi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum câteva minute, în emisiunea "Previziunile zilei" (cu Sabina Iosub), de la Antena 3, Adrian Ursu spunea un adevăr (voi da citatul exact după ce va apărea înregistrarea emisiunii): pe americani nu-i interesează persoanele (Băsescu, Antonescu, Ponta ş.cl.), ci propriile lor interese. Interesele lor au fost promovate şi în timpul lui Iliescu, şi în timpul lui Constantinescu, şi în timpul lui Băsescu. Îngrijorarea lor e în legătură cu promovarea acestor interese şi de aici încolo. Toată vorbăria despre democraţie, separaţia puterilor, echilibrul instituţiilor nu are alt rol decât distragerea atenţiei de la interesele lor economice, militare, geo-strategice.

      Ștergere
  2. 1) Este evident și pentru un ageamiu că România nu mai este condusă de guvernul român. Acesta este doar o interfață între poporul român și străinătate. În economie nu se poate întreprinde nimic fără acordul FMI. Și nici nu poate fi altfel, atîta timp cît stăm mereu, ca un cerșetor, cu mîna întinsă. Cînd am avut un conducător care a vrut să fim demni, l-am împușcat. Un om demn preferă să mănînce o coajă de pîine decît să stea în genunchi cu cozonacul în mînă! Este o problemă de opțiune, să fii demn sau să stai încovoiat. Mă uit în jur și văd două popoare care o duc rău dar se zbat pentru demnitate. Unii, care erau membri plini în NATO, pe cînd noi nu eram încă în NATO, au refuzat să-și atace vecinul. Noi, ne-am făcut slugi la stăpîn și l-am ajutat pe stăpîn să îngenuncheze un popor demn.

    2) Democrația înseamnă vocea poporului, nu jocurile de culise ale unora sau altora. Democrația înseamnă spiritul Constituției nu forma unor decizii injuste de moment. Dacă Occidentul mai dorește ca poporul român să creadă în democrație atunci să trimită emisari care să discute cu cei 8,5 milioane de români care au participat la referendum. Pe ei, care s-au exprimat fără echivoc, nu-i întreabă nimeni nimic? Aceasta ar însemna democrație, acesta este spiritul Constituției, nu barierele artificiale și formale care să conserve puterea unor conducători care nu mai sunt doriți de popor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Este evident și pentru un ageamiu că România nu mai este condusă de guvernul român. Acesta este doar o interfață între poporul român și străinătate. În economie nu se poate întreprinde nimic fără acordul FMI. Și nici nu poate fi altfel, atîta timp cît stăm mereu, ca un cerșetor, cu mîna întinsă.”

      Asta este realitatea şi este cumplită. Mă îndoiesc, însă, că ea este evidentă chiar şi pentru ageamii. Cunosc oameni şcoliţi, cu un coeficient de inteligenţă deasupra mediei, care nu se pot elibera din plasa vorbăriei politice manipulatoare.

      România (şi nu numai ea) nu-şi poate elabora un proiect major, de importanţă naţională, pe termen mediu sau lung, pentru că, pe de o parte, trebuie aprobare de acolo, pe de altă parte, nu mai are resurse (materiale, băneşti), nu mai are nici măcar controlul asupra monedei naţionale. Resursele au fost înstrăinate, aproape în totalitate.

      România este, cum spuneţi, „ca un cerșetor, cu mîna întinsă”. Sau cum spunea poetul patriot:

      Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi
      De zici că ești din neam ce nu se lasă,
      Când am ajuns în ţara noastră slugi
      Şi suntem cerșetori la noi acasă!


      (Adrian Păunescu, „România, ultimul bal !”)

      Spre exemplu, Daniel Constantin vorbea de proiectul unui sistem de irigaţii cam în aceşti termeni „Sper că proiectul nostru va fi convingător pentru partenerii externi şi vom primi finanţarea necesară” ! E cumplit, să nu te poţi autoguverna, să primeşti bani cu camătă, pe bază de condiţionări politice, bani pe care nu-i poţi folosi conform unor priorităţi real-naţionale sau, şi mai rău, pe care eşti constrâns să-i foloseşti conform intereselor cămătarilor, de exemplu pentru a salva de la faliment filialele băncilor lor din România !

      Un alt exemplu: USL vorbeşte de crearea de noi locuri de muncă, de creştere economică reală. Adică vom crea noi capacităţi de producţie ? Cu ce resurse ? Vom primi aprobare ? Mi se pare o tâmpenie, dacă nu un act de trădare naţională, să continui înstrăinarea unităţilor productive deja existente (Hidroelectrica, Nuclearelectrica etc.) şi să vrei să creezi alte unităţi de producţie! Adică să dai vrabia din mână pe cioara din par. Azi am auzit că urmează să fie disponibilizaţi alţi mineri, cu salarii compensatorii. Vom avea parte de „Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie” ?

      Ștergere
    2. „Mă uit în jur și văd două popoare care o duc rău dar se zbat pentru demnitate. Unii, care erau membri plini în NATO, pe cînd noi nu eram încă în NATO, au refuzat să-și atace vecinul. Noi, ne-am făcut slugi la stăpîn și l-am ajutat pe stăpîn să îngenuncheze un popor demn.”

      Eu nu văd nicio posibilitate de salvare individuală a popoarelor care au fost în sistemul socialist şi care au devenit colonii ale statelor capitaliste din Occident.

      Este necesară o solidarizare a acestor popoare, prin politicienii care le reprezintă, prin asociaţii culturale etc. Ştiu că este foarte greu de realizat această solidarizare, căci marile puteri capitaliste vor face orice pentru a o împiedica, potrivit principiului „divide et impera”. Trebuie descurajate, prin opinii individuale, prin manifestări de masă, deciziile care învrăjbesc popoarele oprimate şi criticarea iniţiativelor unor politicieni din ţări diferite pentru propăşirea popoarelor lor.

      De exemplu, ar fi trebuit să reacţionăm vehement faţă de decizia lui Emil Constantinescu de a permite survolarea spaţiului nostru de către avioanelor NATO, pentru a bombarda Serbia. Trebuie descurajate băşcăliile politicienilor, „analiştilor” la adresa iniţiativelor guvernului Orban de instituire a controlului asupra economiei naţionale a Ungariei sau la adresa protestelor din Spania, Anglia, Grecia. Una-i să critici tendinţele iredentiste ale unor politicieni unguri, alta-i să spui „Grecii au trăit prea bine, acum trebuie să plătească”.

      Ștergere