vineri, 17 mai 2013

Cândva am vrut să devin securist

De câteva zile evenimentul cel mai mediatizat este scandalul în legătură cu abuzurile interceptărilor telefonice. Un grup de senatori PNL, în frunte cu Sorin Roşca Stănescu, a cerut  să se înfiinţeze o comisie de anchetă privind posibila interceptare telefonică a judecătorului CEDO Corneliu Bîrsan. Sorin Roşca Stănescu i-a acuzat, în termeni duri, pe primul-ministru Victor Ponta şi pe pesedişti că se opun aflării adevărului. Victor Ponta, care în mod evident are aceiaşi stăpâni cu ai lui Traian Băsescu, pare să fi găsit pretextul pentru a rupe alianţa cu PNL din cadrul USL: el a cerut excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din USL, ca o condiţie a menţinerii alianţei.
Agitaţia asta m-a făcut să mă gândesc la condiţia celor care lucrează în serviciile secrete.
În acest context, mi-am amintit că am vrut, cândva, să devin securist. După absolvirea liceului şi satisfacerea serviciului militar, pe la 19-20 ani, lucram ca funcţionar la serviciul „Aprovizionare” al unei întreprinderi de construcţii-montaje. Într-o zi m-a căutat un subofiţer de miliţie, propunându-mi să devin miliţian. I-am spus că nu vreau şi că, dacă mi s-ar propune, aş fi de acord să devin securist. Era vremea în care eram influenţat de cărţile şi de filmele în  care securiştii erau eroii pozitivi angajaţi în lupta cu spionii, cu duşmanii ţării. Ulterior am aflat câte ceva despre privilegiile securiştilor şi chiar despre aroganţa unora dintre ei. Într-adevăr, puterea corupe. Cam în aceeaşi perioadă, am fost duşi să participăm la o adunare în care urma să vorbească Nicolae Ceauşescu. Mi-am luat şi aparatul de fotografiat, Smena, cu intenţia să fac poze cu prietenii din întreprinderea în care lucram. M-am trezit înconjurat de vreo 3 tineri care vroiau să-mi ia aparatul, motivând că intenţionez „să-l acostez pe Tovarăşu’ ”. Eu tot întrebam, ca prostul, „Care tovarăşu’ ?”, iar ei îmi răspundeau invaribil: „Pe Tovarăşu’”. Nu pricepeam că „Tovarăşu’” era Nicolae Ceauşescu. Tare antipatici mi-au fost băieţandrii aceia îngâmfaţi ! M-am simţit nedreptăţit, căci nici prin gând nu-mi trecea să-i fac vreun rău lui Nicolae Ceauşescu. Îmi închipui ce-or fi simţit cei care au suferit incomparabil mai mult decât mine, în raporturile lor cu securiştii.
Imaginea mea despre Securitate s-a întunecat după Marea Păcăleală din decembrie 1989, când am aflat, din mass-media, că vârful Securităţii, în frunte cu Iulian Vlad, a trădat nu numai pe Ceauşeşti, ci şi regimul politic pe care trebuiau să-l apere.  
N-am o impresia bună nici despre instituţia care a ocupat locul fostei Securităţi, SRI. Am o impresie chiar mai rea decât despre fosta Securitate. Securitatea şi-a făcut datoria faţă de patrie şi faţă de popor, cel puţin până în momentul trădării de la vârf. Să mă ierte Dumnezeu, am sentimentul că serviciile secrete actuale nu mai lucrează în slujba poporului, ci sunt sub comandă externă. Cum aş putea să cred altfel, când constat că de peste 20 de ani aceste servicii secrete nu fac nimic pentru a împiedica exproprierea românilor de propria lor ţară, nu fac nimic pentru a împiedica transformarea României în colonie, în schimb sunt foarte activi în a-i spiona pe cetăţenii acestei ţări care se opun distrugerii ţării ?  
Cunosc cel puţin patru foşti elevi ai mei care acum lucrează în servicii secrete. Pe vreo doi i-am pregătit la logică şi psihologie pentru nu ştiu ce teste urmau să susţină. Toţi sunt oameni de calitate. Îmi place să cred că şi ei au consideraţie pentru mine. Cu unii dintre ei m-am întâlnit şi după ce au fost admişi în serviciile respective. Niciodată nu am deschis vreo discuţie politică, pentru că nu mi s-a părut moral să-i implic într-o astfel de discuţie. O singură dată, unul dintre ei mi-a dat un sfat, anume să întrerup legăturile cu cei care intenţionau să creeze un nou partid comunist. Am mai scris despre acel episod (petrecut cu mulţi ani în urmă) undeva, nu mai ştiu unde (poate în acest blog, poate în forumul Ion Nanu). Ţin minte că fusesem la un congres al unui partid socialist, unde s-a hotărât schimbarea denumirii partidului în partid comunist. M-a surprins că ştia acele amănunte din viaţa mea. I-am mulţumit pentru grija pe care mi-o purta, dar i-am spus că nu pot renunţa la convingerile mele.
De câţiva ani nu-i mai văd pe foştii mei elevi prin Slobozia. Cred că există o „politică” de transferare a celor care lucrează în serviciile secrete, pentru a nu fi cunoscuţi de cetăţeni ca fiind lucrători în serviciile secrete şi pentru a nu fi legaţi afectiv de oamenii din localitatea în care lucrează. M-am mai întâlnit, totuşi, o dată cu unul dintre ei, un băiat foarte respectuos şi comunicativ, dar, deşi am trecut unul pe lângă celălalt la distanţă de 2 metri, s-a prefăcut că nu mă vede.
Înţeleg că am devenit un pericol pentru securitatea statului şi că este compromiţător pentru un fost elev, devenit lucrător într-un serviciu secret, să aibă contact cu mine. De ce sunt un pericol ? Pentru că-mi iubesc Ţara şi pentru că mă doare hăcuirea ei din interese străine poporului meu ? Pentru că mă revoltă nedreptatea, genocidul la care este supus poporul meu ? Pentru că spun că nu poate fi democratic un regim în care sunt falsificate voturile în Parlament şi călcată în picioare voinţa majorităţii electoratului, exprimată prin referendum ?
Ori de câte ori vorbesc la telefon cu domnul Gheorghiţă Zbăganu aud  în aparat nişte ecouri. Nu ştiu de unde am aflat că asta  înseamnă că este interceptată convorbirea telefonică. Mi s-a întâmplat şi la ultima convorbire cu o colegă. Probabil că ne sunt monitorizate şi emailurile, şi discuţiile din Facebook.
N-am nimic de ascuns, cum se spune: „Ce mi-e în guşă, şi-n căpuşă”. Spionaţi-ne, fraţilor. Dar nu uitaţi, dincolo de salariile mari, de avantajele materiale şi de altă natură, mai este ceva: Legea Morală. Şi nu uitaţi nici îndemnul lui Bărnuţiu: „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi !

5 comentarii:

  1. Poate nu a fost ce credeți dvs. cu acel băiat, sper să fie așa. Și eu ma senzația că sunt ascultat, dar poate nu este decât o părere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să nu fim naivi, nimic nu este mai înfricoşător pentru privilegiaţii sistemului capitalist decât comunismul.

      Ștergere
  2. Asta imi aduce aminte ca intr-o noapte ploiasa am dat peste un fots coleg de liceu. Fostu coleg se dusese la scoala de ofoteri de secruitate.. si amicu a izbicnit "ba ce as pabte vreo 2 autori de romane de spionaj!!! Pe dracu restuarante de lux, masini tari femei misto .. pande in plaoie si ma uit pe fereastra cum suspectu baga in el ca in spital si brajeste o muiere iar ru stau in ploaie!!! Si acu trebe sa merg la sediu sa bat la maisna raportu. Eu. Ca dactologralefel sunt acasa!!!" Aici s-a rupt firu ca a avenit 311 (sau era 111R?) si era ultimu'...
    Ma rog nu le pland de mila insa cama sa stam cu romanele si realitatea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricare profesie oferă avantaje şi dezavantaje.

      Când am scris textul de mai sus m-au interesat implicaţiile morale. Faptul că există un determinism social nu cred că ne absolvă de orice responsabilitate. Am fost şi în "vechiul regim", sunt şi acum profesor. "Înainte" eram constrâns să predau, în orele de istorie contemporană a României, ode pentru Nicolae Ceauşescu. Cred că o şesime din manual conţinea astfel de ode. Acum, în orele de economie, trebuie să predau ode pentru capitalism, economia de piaţă etc. Când compar ce trebuie să le spun elevilor cu realitatea brutală în care suntem captivi am un sentiment de vinovăţie.

      Ștergere