joi, 8 august 2013

Miscelaneu (1)

Cuprinsul

1. "prinţul Carles al Marii Britanii  -  "Carol al treilea" al României."
2. Ruinele României
3. În ce societate, în ce lume vor trăi copiii, nepoţii noştri ?
4. Comentarii la articolul „E nevoie de o perioadă de recuperare şi mai ales este nevoie de o practică politică mai radicală de care stînga a cam dus lipsă…”, al lui Vasil Ernu, în CriticAtac
5.Comentarii la articolul „Eveniment! Stalin din nou pe simezele Bucureştiului”, al domnului Florian Liviu
6. Radu Beligan - "un om cât o istorie"


1. "prinţul Carles al Marii Britanii  "Carol al treilea" al României."

A apărut în internet un articol în care se spune că forţe externe şi interne colaborează pentru a-l face pe prinţul Carles al Marii Britanii "Carol al treilea" al României.
     
        În articol se spune:
"Demersul atacurilor fără precedent la adresa regalităţii, realizate de preşedintele Băsescu în ultimele luni, încep să fie devoalate prin dezvăluiri uluitoare despre unul dintre scenariile elaborate în laboratoarele establishment-ului marilor puteri cu privire la România şi Bulgaria. O posibilă revenire la monarhie a celor două ţări este luată ca variantă de lucru pentru viitor. Prinţul moştenitor al Regatului Unit, care se pregăteşte să renunţe la tron în favoarea fiului său, William, ar putea deveni viitorul rege Carol al III-lea al României."

Aici varianta integrală, în engleză, a articolului.

Am citit câteva comentarii la acel articol. Unii se opun transformării României în monarhie. Alţii îşi exprimă entuziasmul pentru integrarea României în sistemul Marii Britanii, estimând mari avantaje ! O a treia categorie spun că "noi avem Regele nostru, nu ne trebuie străini".
Mă îngrijorează labilitatea asta a unor românaşi. Cu excepţia celor care au fost legaţi prin interese şi în mod afectiv de regimul monarhic (foarte puţini, câţiva bătrâni şi unii urmaşi ai lor), ceilalţi sunt precum omul aflat în pericol de înec, sperând să se salveze agăţându-se de un pai. Din punctul meu de vedere, "Monarhia salvează România" este fie un slogan manipulatoriu, fie o dovadă de prostie. Nu există instituţii providenţiale. Monarhia autentică, cea absolutistă, implică riscul exercitării discreţionare a unei puteri nelimitate. Monarhia constituţională este o contradicţie în termeni, este o instituţie surogat, cu efecte politice simbolice, dar cu mari costuri sociale.
Mă indispune propaganda (pro)monarhistă a Antenei 3. Bănuiesc interese rău-mirositoare. Dan Voiculescu o fi dorind ca Antena 3 să devină un fel de televiziune oficială, precum se spune că este CNN, dar sub protecţie monarhică ? Care-i sloganul: "Antena 3, singurul post de televiziune din România afiliat CNN" ? Liderii din SUA ne vor monarhie ? Vor ca în fruntea României să fie un om de încredere pentru totdeauna, Monarhul, pentru a scăpa de grija de a impune, în fiecare campanie prezidenţială, omul lor ?
Eu l-aş prefera pe Nicolae Ceauşescu, într-o democraţie funcţională, în locul oricărui monarh.
În problema monarhiei sunt de acord  cu Traian Băsescu: „80% din români sunt convins că vor să-şi aleagă Şeful de stat, bun, rău, cât e, dar ştiu că-l schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi, pe urmă, mai lasă şi moştenitori. Dacă, Doamne fereşte, iese vreunul cu dezabilități, ce te faci, rămâi cu el Şef de stat ? Deci astea-s deficienţele monarhiilor.
Sunt şi astea, dar nu numai astea.

Despre monarhie mi-am exprimat opiniile, pe larg, în ciclul: "Monarhia ca măr al discordiei"

2. Ruinele României
    Un film dezolant (realizat de ProTv, emisiunea "România te iubesc"), despre distrugerea României post-decembriste.
     Link  
     De unde am aflat de link: Florian Liviu via Kovacs Valy


3. În ce societate, în ce lume vor trăi copiii, nepoţii noştri ?


Sara
Robin
David



4. Comentarii la articolulE nevoie de o perioadă de recuperare şi mai ales este nevoie de o practică politică mai radicală de care stînga a cam dus lipsă…”, al lui Vasil Ernu, în CriticAtac

Valeriu Stănescu spune:
8 august 2013 la 14:22
Pana la practica politica, fie ea si radicala, mai bine s-ar incepe cu o practica economica ne-radicala”.

E un cerc vicios. Ca să reformezi economia (capitalistă) într-un mod benefic pentru majoritatea populaţiei (adică altfel decât au reformat-o ăştia, în interesul unei minorităţi interne şi al marelui capital internaţional), trebuie să ai instrumentele politice. Dar instrumentele politice sunt în mâna celor care se opun unei reforme în interesul majorităţii populaţiei.

Valeriu Stănescu spune:
8 august 2013 la 15:48
Cata putere politica iti trebuie sa cooperativizezi un sat?

România nu se autoguvernează. Iar o încercare de felul celei pe care o sugeraţi ar trezi reacţii interne şi mai ales externe de dimensiunea unui tsunami.
Eu atât pot să fac, să comentez şi să oftez neputincios. Probabil că dv. nu oftaţi alături de mine, pentru că nu sunteţi tentat de o “filozofie grandioasă”. Probabil că sunteţi “pragmatic”, probabil că vă prieşte capitalismul.

kinn spune:
9 august 2013 la 11:48

Dle Stanescu, de cand anume stanga sanculotilor a devenit din pragmatica filozofica? Stanga autentica este la fel de prgamatica precum capitalismul, ca doar se preocupa de problemele (concrete) ale oamenilor multi. Dvs iubiti bunastarea satului cooperativizat in sine, sau filozofia cooperativizarii? Deplang momentul in care gandirea de stanga a pierdut contactul cu pragmatismul si s-a refugiat in filozofie.

Valeriu Stănescu spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat. 
10 august 2013 la 9:32

@kinn
„Deplang momentul in care gandirea de stanga a pierdut contactul cu pragmatismul si s-a refugiat in filozofie.”

De la Kant încoace se admite că „teoria fără practică este goală, practica fără teorie este oarbă”. 

Eu n-am avut nici când eram tânăr aptitudinile necesare pentru a fi un bun politician (activist !), cu atât mai puţin acum, când am şi probleme de sănătate. Tot ce pot să fac este să teoretizez.

Dezbaterile celor care se consideră a fi de stânga sunt necesare, dar insuficiente (fără consecinţe practice). Citiţi doar comentariile la acest articol şi veţi constata că nu există consens (nu unanimitate !) nici faţă de câteva idei fundamentale ! Opiniile celor „de stânga” se întind de la extrema în care nimic n-ar trebui schimbat din vechea teorie, până la extrema în care totul trebuie schimbat, încât nu prea mai găsim nimic „de stânga”. Sunt necesare clarificări, începând cu redefinirea conceptului de „stânga”.

Ce practică politică de stânga aţi vrea, în aceste condiţii ? Orbecăială compromiţătoare ?

Din câte ştiu, la noi, în România, încercarea cea mai consistentă de a regândi teoria comunistă este conţinută în cartea lui Virgil Zbăganu intitulată „Secolul XXI va fi comunist sau nu va fi deloc”, iar programul politic cel mai apropiat de proiectul comunist de societate este cel al PAS.


Nu spun că vreo 50 de ani de aici încolo trebuie doar să teoretizăm. Putem încerca să înaintăm în ambele planuri, teoretic şi practic. Cu teoria ne putem descurca mai uşor, cât timp vom mai avea libertatea de exprimare. Dar cu practica va fi foarte greu, aproape imposibil. Dacă timpul şi societatea în care trăiţi sunt aceleaşi cu cele în care trăiesc eu, atunci veţi fi de acord. România (şi nu numai) nu se mai (auto)guvernează. Nici măcar proiectele de dreapta nu pot fi realizate fără aprobare din exterior, despre cele de stânga, sau comuniste ce să mai vorbim ? Democraţia este o minciună (vă amintesc doar experienţa umilitoare a referendumului pentru destituirea celui care era Preşedinte în acel moment), românii au ajuns un popor fără ţară, dar mulţi nu conştientizează asta, din cauza manipulării, şi nu reacţionează. Fără o bază socială largă (cum te poţi sprijini pe nişte oameni care au aşteptări, nevoi de tip comunist, dar când aud de idei comuniste parcă aud de Dracul ?), fără aprobări de la instituţiile statului, care sunt ostile oricărei iniţiative comuniste, fără bani, cum poţi să desfăşori o activitate politică, practică ? N-o fi imposibil, dar va fi foarte, foarte greu. Cei care vor reuşi asta vor face, cu adevărat, istorie.

Valeriu Stănescu spune:
7 august 2013 la 18:46

Fără un partid comunist sistemul politic este un mare mutilat. Teoretic, un partid comunist este adevărata opoziţie faţă de sistemul capitalist. Toate celelalte partide fac variaţiuni pe aceeaşi temă, tema capitalismului, toate recită Oda Capitalismului.

Maxa spune:
9 august 2013 la 9:08

Punem pariu ca infiintarea unui partid comunist cu acest nume in Romania nu ar avea niciun impact asupra vietii politice? Exista deja partide de apartament care-si revendica ideologia comunista si care nu au si nici nu vor avea vreo insemnatate. Motive din-astea despre nume si forte externe care nu lasa partidul sa se dezvolte sunt scuze si nimic mai mult.

Valeriu Stănescu spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat.
9 august 2013 la 10:47

@Maxa

Punem pariu ca infiintarea unui partid comunist cu acest nume in Romania nu ar avea niciun impact asupra vietii politice?


Nici eu nu cred că admiterea unui partid comunist, în sistemul politic, ar avea, imediat, un "impact asupra vieţii politice". Mai ales dacă în acel partid ar fi indivizi oportunişti, care ar compromite, încă o dată, proiectul comunist. Apoi, forţele anticomuniste ar face orice (inclusiv asasinat politic) pentru a împiedica influenţa acelui partid în popor.

Dar nu acesta trebuie să fie scopul principal al unui partid comunist acum. Scopul principal trebuie să fie oferirea adevăratei alternative la capitalism, în plan teoretic-ideologic. În conştiinţa socială post-decembristă există multă confuzie. Teoretic, luând cunoştinţă de alternative, poporul ar trebui să decidă, prin voinţa majorităţii, care este raportul optim dintre proprietatea privată şi proprietatea publică asupra mijloacelor de producţie, dintre "al meu" şi "al nostru".

Nu vi se pare ciudat că dv. şi alţii ca dv., ca şi instituţiile de putere ale statului, pe de o parte afirmaţi caracterul anacronic, compromis sau utopic al ideilor comuniste, pe de altă parte simţiţi o teamă de aderenţa socială largă a "prostimii" la aceste idei ? Dacă aţi fi consecvenţi (văd că aveţi curaj să pariaţi), de ce nu spuneţi: "Lăsaţi-i dracu' să se manifeste în cadrul multipartitismului, să se facă de râs". Recunoaşteţi, undeva în conştiinţa dv. există teama că un partid comunist ar avea largă susţinere socială. De fapt, teama dv. este nu doar teama de comunism, ci teama de democraţie. Pentru că noi nu vrem o instaurare a comunismului prin forţa tancurilor, ci prin forţa voturilor. Vrem atâta comunism cât ar vrea majoritatea electoratului. Or dv. vă e frică de forţa voturilor celor care sunt nedreptăţiţii acestui sistem. Dv. nu contaţi pe cei "proşti, dar mulţi", dv. contaţi pe minoritatea privilegiată, autodesemnată "elita societăţii".

Democraţie fără admiterea pluralismului liber exprimat nu există. Nici vechiul regim nu s-a instaurat în mod democratic. Dar a avut coerenţa teoretică de a spune că s-a instaurat prin "dictatura proletariatului". Sistemul acesta este clădit pe minciună: îşi zice democraţie, dar nu admite exprimarea legală a adevăratei alternative.

Vă amintesc şi dv. o poezie excepţională, care exprimă un mesaj filozofic, vechi de la Heraclit încoace.

Adrian Păunescu, Liedul dialecticii 


Nimic nu se face de n-are opus,
nimic nu trăieşte cînd nu-i să-l conteste,
oricît se înalţă puterea de sus,
ovaţii o ţin, dar o ţin şi proteste.

Eternul război dintre minus şi plus
e cea mai curată şi sfîntă poveste,
nimic nu se face de n-are opus
şi viaţa, mereu, opoziţie este.

Aceasta n-o cred nici tiranii cei mari,
nici servii de rînd ce le cîntă din tavă.

Trăiţi, învăţînd fericirea grozavă
că nu veţi muri monolit, gospodari.

Putere, iluzie definitivă,
de vrei să durezi, fă-ţi ceva împotrivă.

Paul Constantin Marinescu spune:
8 august 2013 la 15:57

„ Prin metoda Picăturii chinezești se inoculează de 23 de ani minciuna că DICTATURA în numele comunismului e totuna cu comunismul. Deci, comunismul a fost criminal. Sau: comunist zice – criminal zice!

Valeriu Stănescu spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat. (comentariu cenzurat, nepublicat)
8 august 2013 la 17:21

comunist zice – criminal zice!
În cazul ăsta, şi Isus Hristos era criminal, că şi el era un fel de comunist.

DanCanada spune:
9 august 2013 la 18:05
Prin ce a fost comunist? Ma forteaza sa-l urmez cumva? Doar imi spune ca daca nu aia si aia o sa go to Hell. Fine, it’s my choice. Comunistii in schimb ma forteaza sa fiu intr-un anume fel. N-ai logica. Sau comentariul matale e o provocare?

Valeriu Stănescu spune:
10 august 2013 la 16:50
Faceţi dovada greşelii mele cu instrumentele logicii, nu cu ale romglezei. Pe urmă mai vorbim.

vgeorgicas spune:
11 august 2013 la 14:04

”Cine nu-i cu mine este impotriva mea” …
Cine a zis-o? Danut, draga!

Valeriu Stănescu spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat. (comentariu cenzurat, nepublicat)
8 august 2013 la 19:56

Se discută, aici, de posibilitatea creării legale a unui partid comunist în România. Din implicaţiile campaniei contra „torţionarilor comunişti” (pun în ghilimele sintagma în virtutea prezumţiei de nevinovăţie) deduc că probabilitatea e foarte mică. Deja există voci care, pornind de la cazul „torţionarilor comunişti”, vor să obţină mult mai mult, condamnarea tuturor celor care exprimă opţiuni comuniste, care au iniţiative pentru crearea unui partid comunist. Ei ştiu că vor veni vremuri şi mai grele şi vor să se asigure că nu se vor coagula forţe care să se opună, cu adevărat, nedreptăţilor acestui sistem. La Antena 3, domnul Victor Ciorbea bate cu pumnul în masă şi rosteşte răspicat: între comunism şi nazism nu există nicio deosebire. La contraargumentul că nu există legi în acest sens, “eminentul” jurist spune inepţii: există reglementări internaţionale care pot fi folosite. Întrebat fiind care sunt acelea, dă ca exemplu… Declaraţia Universală a Drepturilor Omului !

mariusmioc spune:
9 august 2013 la 19:59


Domnule Lucian Sîrbu, vinile sînt individuale nu colective. Am scris mai demult un articol pe tema asta: O diferenţiere necesară: comunişti şi criminali comunişti
http://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/29/o-diferentiere-necesara-comunisti-si-criminali-comunisti/

Valeriu Stănescu spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat. 
10 august 2013 la 10:19

@mariusmioc
Este foarte bun articolul spre care duce linkul. Iar saitul dv. este tezaur de istorie ! Avem mare nevoie de astfel de dovezi, de astfel de interpretări în concordanţă cu nuanţele realităţii istorice.

N-am ştiut că Lorin Fortuna a spus în timpul răscoalei de la Timişoara:
„Noi nu ne pronunţăm împotriva socialismului! Nu vrem să reinstituim, să avem capitalismul. Vrem un socialism democratic!”
„De asemenea, noi nu confundăm Partidul Comunist Român cu Nicolae Ceauşescu!”

5.Comentarii la articolulEveniment! Stalin din nou pe simezele Bucureştiului”, al domnului Florian Liviu

Link 

Valerius spunea...
          Stalin este, indiscutabil, o personalitate interesantă. Ceea ce-l face fascinant în această perioadă de depresie a stângii, de derută, de pasivitate sunt, cred, energia, puterea, voluntarismul. Dar acestea, Puterea, Voinţa, nu sunt bune sau rele în sine, ci în funcţie de orientarea lor, de scop, de efecte. Sunt conştient că nu am rezolvat problema, căci nici Scopul, Efectul nu sunt bune sau rele în sine; evaluarea lor este contextuală. Dovadă că Stalin poate fi evaluat într-un anumit context ca fiind Înger, iar în alt context poate fi considerat ca fiind Demon.
          Dv., domnule Florian Liviu, care, în mod evident, sunteţi fascinat de Stalin, ce apreciaţi că ne-ar fi de folos acum, celor care ne considerăm a fi comunişti, din Stalin şi stalinism ?

Valerius spunea...
Completare: aţi transplanta stalinismul, integral, în România ?

Valerius spunea...
Vă rog să mă credeţi că nu am avut intenţia de a face ironie.

Florian Liviu spunea...
Stimate domnule profesor Valerius,

Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund întrebărilor dvs.,sper că veţi avea înţelegere pentru lipsa de promptitudine.

Ce ar fi de folos acum din Stalin şi din stalinism?

Aşa cum remarca şi Vasile Ernu în ultimul său articol din Critic Atac "...experienţa sovietică este una copleşitoare, imensă şi ea devine tot mai actuală, de aceea trebuie regîndită şi utilizată."
http://www.criticatac.ro/23174/nevoie-de-perioad-de-recuperare-mai-ales-este-nevoie-de-practic-politic-mai-radical-de-care-stinga-cam-dus-lips/

Iar înainte de experienţa sovietică avem experienţa mişcărilor de stânga din Rusia ţaristă şi aici mă refer mai cu seamă la facţiunea bolşevică a Partidului Social Democrat din Rusia condusă de Lenin şi care în 1912 în urma conferinţei de la Praga -aici, Stalin este ales în lipsă membru al Comitetului Central- s-a constituit în partid independent sub numele de Partidul Social Democrat din Rusia (bolşevic) prescurtat PSDR-b.

Viaţa şi cariera lui Stalin pot fi împărţite în trei perioade distincte, fiecare din ele cu contextul istoric specific, cu obiectivele sale. Perioada de până în revoluţia socialistă din Octombrie 1917 caracterizată prin lupta ideologică şi organizatorică pentru crearea unui partid revoluţionar de avangardă cu o ideologie marxistă clar formulată purificat de elemente oportuniste, defetiste, împăciuitoriste etc dintr-o masă amorfă de curente şi orientări de stânga neclare şi contradictorii, perioada cuprinsă între revoluţie şi război caracterizată prin efortul susţinut al construcţiei socialismului într-o singură ţară şi perioada războiul antihitlerist urmată de extinderea socialismului dincolo de graniţele URSS-ului caracterizată prin efortul uriaş uman şi militar depus pentru înfrângerea barbariei naziste precum şi de lărgirea numărului de ţări socialiste cu consecinţa împărţirii lumii în două tabere cu sisteme social-politice opuse.

În fiecare din aceste etape Stalin îşi aduce o contribuţie majoră atât teoretică cât şi practică de la succesul revoluţiei din Octombrie la marile victorii militare asupra hitlerismului la crearea şi instalarea regimurilor de democraţie populară în Europa de Est, Coreea şi China.

Stalin este dovada vie că dictatura proletariatului nu este o utopie născută în minţile unor visători, ci că ea a fost o realitate politică cât se poate de vie şi de consistentă, că în ea şi-au rupt dinţii burghezia germană ce şi-a încredinţat destinele în mâinile lui Hitler, precum şi aliaţii vremelnici ai acestuia printre care şi burghezia românească.

Stalin este dovada vie că proletariatul poate cucerii din nou puterea politică- dacă o clasă a cucerit o dată în istorie puterea politică din mâinile altei clase fără îndoială fenomenul este repetabil- şi o poate păstra trecând la construirea socialismului.

Desigur, crearea unei lumi noi mai bune şi mai drepte implică şi sacrificii şi jertfe. Manole nu-şi poate clădi mânăstirea fără a o jertfi pe Ana. Nici socialismul sovietic nu a putut lua naştere fără valurile de sânge ce au curs din belşug în timpul războiului civil din Rusia plus luptele împotriva intervenţioniştilor străini plus războiul sovieto-polonez pus la cale de imperialiştii franco-englezi.

În concluzie, ce putem folosi azi din stalinism? Putem folosi lecţia leninisto-stalinistă a partidului revoluţionar de avangardă eliberat de orice influenţe liberalo-burgheze sau social-democrate. În opinia mea toţi cei care ne revendicăm de la marxism şi ne considerăm comunişti trebuie să luptăm pentru crearea unui partid revoluţionar antiburghez, anti-liberal şi anti-social-democrat exponent al maselor largi populare. Acest partid poate ridica şi steagul luptei naţionale pentru eliberarea ţării de sub dominaţia colonială a imperialismului vestic.

Florian Liviu spunea...
La întrebarea dacă aş transplanta stalinismul integral în România, înainte de a răspunde trebuie să vedem ce este stalinismul? De exemplu pentru V.Tismăneanu şi alţi politologi burghezi stalinismul este un regim totalitar de esenţă comunistă.În opinia mea definiţia este falsă. În accepţiunea mea stalinismul este un regim politic care pune în formă politică dictatura proletariatului, care la rândul ei se caracterizează prin principiul enunţat de Stalin "zero toleranţă pentru burghezie, deplină libertate pentru proletariat."
Nu îmi ascund susţinerea şi simpatia pentru un regim al dictaturii proletariatului

Valerius spunea...
Mulţumesc pentru răspuns.

Anonim spunea...
Domnule Florian Liviu,
Dictatura proletariatului este un nonsens.

Valerius spunea...
@Anonim
"Dictatura proletariatului este un nonsens."

Sunt de acord că e nevoie de " pareri proaspete", de regândirea conceptelor.
Nu discut despre oportunitatea dictaturii proletariatului acum. Dar în plan teoretic, aşa cum aţi plasat-o dv., ea nu este un nonsens. În contextul teoriei marxist-leniniste, dictatura proletariatului există numai în perioada de schimbare structurală a sistemului social: desfiinţarea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie, inclusiv relaţia de exploatare a proletarilor de către capitalişti. Proletar înseamnă a fi lipsit de mijloace de producţie şi a fi nevoit să-ţi vinzi forţa de muncă pe salariu, care este mai mic decât valoarea bunurilor realizate prin munca proletarului, diferenţa (plusvaloarea) încasând-o capitalistul, în mod gratuit şi imoral. Din momentul în care mijloacele de producţie intră în proprietate comună, fostul proletar devine proprietar de mijloace de producţie, deci nu mai este proletar.

Dacă în realitatea vechiului sistem, dărâmat în 1989, muncitorii nu s-au simţit cu adevărat proprietari este în parte din vina "birocraţiei comuniste", înstrăinate de popor, în parte din vina muncitorilor înşişi, care prin pasivitatea lor au permis confiscarea puterii de către birocraţie.

Tot aşa, de nedreptăţile care se fac acum suntem şi noi vinovaţi, prin pasivitatea noastră. Vom fi un popor fără ţară.

Valeriu Stănescu spunea...
@Anonim
" Revolutia bolsevica a fost undeva intre 1917 si 1921. Cam lunga oranduirea asta temporara si exceptionala, nu gasiti?"

Credeam că ne-am înţeles; durata asta nu se stabileşte arbitrar, ci în funcţie de schimbarea structurală, de schimbarea bazei economice a societăţii, în principal a formei de proprietate. Rusia fiind o ţară mare, schimbarea asta nu s-a putut face pocnind din degete. România este mult mai mică şi totuşi cooperativizarea a durat, dacă mai ţin eu minte, din 1949 până în 1962.

Dar nu am de gând să apăr abuzurile, greşelile care s-au făcut în regimul "comunist".

Valeriu Stănescu spunea...
@Anonim
"Trebuie sa incerci sa construiesti si sa propui deja alternative pentru societatea postcapitalista inca de pe acum, sa incerci sa dai un raspuns intrebarilor de azi la care nu poate raspunde capitalismul, nu intrebarilor de acum 160 de ani."

De acord. Ce propuneţi ? Nu vedeţi că aceia care conduc azi, conform intereselor marelui capital, nu acceptă nici măcar discutarea unei alternative ? Nu vedeţi că suntem în dictatură, deja de vreo 23 de ani ? Situaţia marii majorităţi se va înrăutăţi, popoare întregi sunt expropriate de ţările lor. Dictatura se va prelungi, sine die, pentru a apăra acest sistem nedrept. Nu vedeţi că suntem într-un stat poliţienesc? Nu vedeţi abuzurile procurorilor, ale serviciilor secrete ? Astea nu vă revoltă ? Vă revoltă dictatura trecută a proletariatului ?

Valeriu Stănescu spunea...
@Anonim

"Ma revolta incremenirea in propunerea aceleiasi solutii astazi, neschimbata, neluand in considerare erorile trecutului."

Şi eu sunt pentru regândirea conceptelor, a proiectului, mereu cu faţa către realitate. Am avut polemici chiar şi cu domnul Florian Liviu. Dar există o esenţă a proiectului marxist la care nu pot renunţa: proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie generează raporturi alienante între oameni, generează nedreptate. Câtă proprietate privată să fie şi câtă proprietate publică asupra mijloacelor de producţie ar trebui să decidă majoritatea electoratului. Dacă vă e frică de puterea voturilor celor "proşti, dar mulţi", deja aveţi o problemă cu democraţia. De fapt, anticomuniştii nu se tem doar de comunism, ci şi de democraţia autentică.

Anonim spunea...
@Valeriu Stanescu:

          Tocmai ca nu mi-e frica. Dar se pare ca le e frica celor care camufleaza actiuni de nationalizare fortata a pamanturilor taranilor mici in actiuni de colectivizare "de buna voie".
          Cu un lucru, cel putin, sunt insa de acord macar partial in ceea ce spun bolsevicii: nu trebuie sa te astepti sa vina schimbarea de la mase. O munca de educatie tot trebuie facuta, pana la urma si marxismul nu e o filosofie iesita din teoria numerelor mari, ci din gandirea unui om (sigur, care si-a insusit si s-a folosit de ideile altora de dinainte, dar nu e o creatie de masa). La fel cum nici neurochirurgia nu poate fi o problema de democratie sau de plebiscit.
          Nu vad insa cum ai putea construi o noua oranduire sociala durabila, bazandu-te doar pe o elita care sa vorbeasca in numele poporului. Practica politica inseamna, intre altele, recursul la popor, consultarea si confruntarea cu acesta, forjarea actiunilor din aceasta confruntare. Pentru ca e evident ca cei care isi asuma responsabilitatea conducerii unor mase trebuie sa vina cu altceva decat pur si simplu ceea ce ar reiesi dintr-un sondaj de opinie si asta ii poate duce la conflicte cu masa. Asemenea conflicte nu trebuie insa rezolvate prin impunerea prin forta a punctului de vedere al elitei conducatoare, ci printr-un dialog cu masa, pe care aceasta din urma trebuie sa aiba educatia de a-l accepta. Daca vreti sa aveti o relevanta in viitor, trebuie sa veniti cu solutii la aceste probleme, nu sa propuneti dogme.

Valeriu Stănescu spunea...
@Anonim

Nu ştiu de ce mă tot acuzaţi de dogmatism. Dacă eu gândesc dogmatic, atunci şi dv. sunteţi dogmatic, căci sunt de acord cu aproape tot ce aţi scris în mesajul de mai sus.


6. Radu Beligan - "un om cât o istorie"


Mi-am încheiat ziua văzând o emisiune excepţională, realizată de Mihai Gâdea acasă la Radu Beligan. Radu Beligan – un mare om, un mare actor. Are 94 de ani. Un tezaur de cultură, de experienţă şi de simţire omenească. Uneori pare a-şi găsi cu greu ideile, cuvintele (sau e doar joc actoricesc ?), alteori este sclipitor. Nu şi-a pierdut umorul. Am văzut alţi actori, chiar actori de comedie, precum Dem Rădulescu, aflaţi la vârste mai mici, care îşi pierd umorul, gândindu-se mai mult la moarte decât la viaţă.

Radu Beligan – un om care ar trebui să ne fie model. 

Constat că accesul la înregistrarea emisiunilor Antenei 3 nu mai este liber. Redau din memorie (deci cu aproximaţie).

Despre viaţa profesională
- „Orice îţi propui poate fi realizat. Munca e totul.”
- „Sunt un băiat plecat de la ţară, duceam vacile la păscut, mergând desculţ prin iarbă. Şi acel băiat a ajuns să ia masa cu Regina Angliei.”
- La întrebarea „Care a fost cel mai mare succes”, Radu Beligan a răspuns că la Moscova i s-a spus că a interpretat cel mai bine rolul din piesa respectivă („Revizorul” ?) şi a fost rugat să rostească replicile în limba română.
- „Publicul este totul. El m-a făcut ceea ce sunt.”

Despre relaţii cu oameni importanţi
- „Sandu Giugaru mi-a fost ca un tată. De la el am învăţat foarte multe.”
- „Pe Eugen Ionescu l-am cunoscut în Japonia şi am rămas prieteni. Când am fost cu „Rinocerii” (la Paris ?), mi-a spus că am interpretat cel mai bine rolul din acea piesă”.

Despre patrie
- La  întrebarea „De ce nu aţi rămas în străinătate ?” a răspuns: „M-am născut odată cu Unirea. Îmi iubesc atât de mult ţara asta, nu se poate închipui ! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt român.”
- „Anton Dimitriu mi-a vorbit despre Kogaion.”  Maestrul Beligan a făcut o descriere foarte tehnică a unei proceduri din care eu am înţeles cam aşa: dacă, privind din vârful Kogaionului, uneşti vârfurile formelor de relief, vei obţine conturul României Mari. „Terra mirabilis”, a încheiat Maestrul.
- „A făcut ţara tot ce trebuia să facă pentru dumneavoastră ?” „Da !”

Umor
- Când Mihai Gâdea a spus că Florin Piersic este la telefon şi vrea să spună câteva cuvinte, Radu Beligan a zis: „Câteva cuvinte ? Înseamnă că nu-l cunoaşteţi !”
- După ce Florin Piersic a spus ce avea de spus, calificându-l pe Radu Beligan ca fiind „un om cât o istorie”, Radu Beligan i-a zis: „Mulţumesc, măi, eşti un băiat dulce !”
- Către Mihai Gâdea: „Vă mulţumesc, deşi mi-aţi dat casa peste cap !”


Radu Beligan – un model de cum să-ţi trăieşti viaţa.
La un moment dat a spus: "Mi-am descoperit o nouă dorinţă: să fiu propovăduitor al iubirii dintre oameni" !

Presupun că, atunci când se raportează la Marea Trecere, orice om are un sentiment de singurătate. Facerea de bine, iubirea de oameni ne diminuează sentimentul de singurătate. Fericiţi cei care au avut un astfel de comportament, care au motive să creadă că viaţa lor a avut un sens, încât pot fi liniştiţi în faţa morţii. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu