Comentarii la articolul "Statul bun și Statul rău", din "decablogulmuschetarilor.wordpress.com"

Aici

Valerius

Referitor la: „De unde propunerea mea: sa renuntam la perspectiva conjuncturala si sa gandim din cea absoluta a unor principii si optiuni fundamentale.”

„Perspectiva principiilor şi a opțiunilor fundamentale” nu este absolută. „Absolutul” este mai degrabă un termen vid. Judecăţile noastre despre „absolut” ne duc în aporii, în antinomii. Suntem condamnaţi să trăim într-o lume relativă. Până şi obiectivitatea principiului cauzalităţii, care era prezumat ca fiind fundamentul absolut al ştiinţei, al raţionalităţii, a fost pusă grav sub semnul îndoielii de către David Hume, prin argumente care nu pot fi aruncate la coş, deşi nu pot, nici ele, instaura o certitudine absolută, în primul rând pentru că argumentarea lui Hume se întemeiază pe ceea ce combate… principiul cauzalităţii. Suntem însetaţi de certitudini, dar… certitudinile sunt închisori (Nietzsche).

Alternativa nu este relativismul…absolut, adică un relativism care, dacă vrea să fie consecvent, se autoruinează, iar dacă vrea să evite autoruinarea trebuie să opteze pentru epoché (pentru neexprimare, suspendarea oricărei judecăţi). Alternativa autentică este acceptarea relativismului (relativităţii) bine temperat(e) de către practică. Sper că nu provoc vreo indigestie vreunui antimarxist fundamentalist citându-l pe Marx (Teza 2 despre Feuerbach): „Problema dacă gîndirea omenească ajunge la adevărul obiectiv nu este o problemă teoretică, ci una practică. În practică, omul trebuie să dovedească adevărul, adică forţa şi caracterul real, netranscendent al gîndirii sale. Controversa în jurul realităţii sau nerealităţii unei gîndiri care se rupe de practică este o chestiune pur scolastică”.

Aşadar, în opinia mea, a gândi „perspectiva absolută a unor principii şi opţiuni fundamentale” ca fiind izolată de „perspectiva conjuncturală” este un mod sofistic de gândire. Nici măcar Kant nu a gândit cunoaşterea [ca fiind constituită] exclusiv prin formele a priori: „Idei ( Gedanken) fără conţinut sunt goale, intuiţii fără concepte sunt oarbe”. Nu trebuie să facem abstracţie de situaţiile concret-istorice (de „perspectiva conjuncturală”), pentru a ne manifesta în sfera unei filozofii fantasmagorice. Dacă ne tăiem cordonul ombilical care ne leagă de realitatea concret-istorică riscăm să lucrăm cu fantome de genul „set de drepturi fundamentale, valabile oricand si oriunde”.

Consecinţele pot fi, în cel mai bun caz, dificultăţi teoretice, iar în cel mai rău caz drame şi tragedii de dimensiuni istorice. Exemplu de dificultate teoretică: „set de drepturi fundamentale, valabile oricand si oriunde si care nu pot semnifica in vreun fel privilegii: dreptul la viata, dreptul la proprietate, la libertate, etc.” De exemplu dreptul la proprietate asupra mijloacelor de producţie nu este privilegiu ? Acest „drept fundamental” pune în pericol libertatea şi chiar viaţa altor oameni. Mii de oameni au „libertatea” de a muri pentru că sistemul medical, farmaceutic, a intrat în proprietatea privată a unor indivizi fără scrupule. Naţiuni, popoare, ţări au fost transformate în prada marelui capitalism internaţional (expropriate de avuţia naţională, umilite, supuse unui real genocid). Recent, la Realitatea Tv, un fost procuror militar a dezvăluit faptul că dosarul prin care el evidenţia faptele de subminare a economiei naţionale, de trădare a interesului naţional petrecute în cazul „Roşia Montană” a fost blocat de Primul-ministru de atunci, Adrian Năstase, pe motiv că a primit amenințarea de neacceptare a României în NATO dacă nu se cedează Roşia Montană. Trebuie să fii ori meschin-interesat, ori imbecil (eufemism: manipulat) ca să nu observi că aceia care trâmbiţează lozinca „drepturilor omului” sunt asasini care bombardează ţări şi popoare, de la faşă, până la barbă albă, militari şi civili (amintiţi-vă cinismul din termenul „victime colaterale”). În spatele lozincilor se ascund interese economice, militare, colonialiste.

Porthos

Sofisme… Nu spun mai mult ca să nu fiu nepoliticos cu un vizitator nou.

Ca să dau un exemplu: “Mii de oameni au „libertatea” de a muri pentru că sistemul medical, farmaceutic, a intrat în proprietatea privată a unor indivizi fără scrupule.” – de unde până unde? Care e legătura (presupus) logică dintre proprietatea privată și “libertatea de a muri”? Deocamdată sistemul PUBLIC e de tot rahatul. Se moare prostește, de pomană, pentru că nu există alternativa reală la mizeria de sistem public de sănătate. Cei care spun că există și clinici private, să-și amintească de faptul că o competiție cu startul furat nu e competiție. Nu vom avea un sistem privat eficient, cât timp mizeria statului este subvenționată din taxele OBLIGATORII.

Îmi pare rău că am fost politicos. Sunt pur și simplu tâmpenii. Din seria Iepurașului, dar fără umorul acestuia. Îmi amintește mai degrabă de Radu Humor cu ieșirile puerile anti-capitaliste.

“Naţiuni, popoare, ţări au fost transformate în prada marelui capitalism internaţional (expropriate de avuţia naţională, umilite, supuse unui real genocid)” – nu mai comentez că m-a apucat lehamitea. Parcă-s citate din cărțile tembelului de Coruț.

Valerius

@Porthos

Onorabile domn,

Tâmpenia de care mă acuzaţi nu este acolo unde credeţi că este. Tâmpenia constă în faptul că m-am lăsat sedus de articolul-program al blogului, „Despre noi” (mi-e greu să cred că e scris de dv., îmi pare că e scris în alt stil şi de pe alt nivel intelectual). M-a ajutat să fac tâmpenia de a scrie aici şi Mitzaa Biciclista, care mi-a prezentat blogul ca pe pomul lăudat.

Deja mi-e clar că dv. sunteţi un capitalist fundamentalist; Domnul fie cu dv.; dar, rogu-vă, scrieţi un subtitlu pentru blog de felul: „Blog capitalist” sau „Blog anticomunist”. Aţi evita apariţia indivizilor de felul meu, care vă determină „lehamite”. De pildă, la ăla cu „Capitalism pe pâine” nici nu intru. Nu mai propuneţi un joc (de idei) pentru care nu aveţi aptitudini. Dv. sunteţi eficient în sudălmi, jigniri şi afecte. Nu mă bag în jocul ăsta.

Mai fac o tâmpenie, mai încerc un dialog cu dv.

1). „“Mii de oameni au „libertatea” de a muri pentru că sistemul medical, farmaceutic, a intrat în proprietatea privată a unor indivizi fără scrupule.” – de unde până unde? Care e legătura (presupus) logică dintre proprietatea privată și “libertatea de a muri”? Deocamdată sistemul PUBLIC e de tot rahatul.”

Onorabile, sistemul public este „de tot rahatul” pentru că de peste 20 de ani este subminat, prădat, în avantajul sectorului privat. Sectorul privat, în fostele ţări socialiste, a apărut prin jefuire, prin transfer imoral al avuţiei din sectorul public, prin vânzare la preţuri de plâns a bunurilor din sectorul public, rar prin investiţii reale (nu discut, aci, provenienţa acelor investiţii). Aşa se face că, timp de zeci de ani, milioane de oameni au contribuit la fondul pentru sănătate, iar acum constată că statul instrument al capitaliştilor veroşi ridică din umeri. Mama mea a murit în spitalul Fundeni, după ce un ştab de acolo a decis: „Am cheltuit destul cu baba asta”. Mor oameni bolnavi de cancer sau de alte boli cronice grave, pentru că nu au medicamente. Ei nu sunt mari capitalişti, precum Dinu Patriciu, ori vreun mare politician menţinut în funcţie împotriva a milioane de voturi (ghiciţi de cine şi de ce ?). Ăştia merg în mari clinici private, de pildă la Viena, pentru transplant de organe sau pentru alte tratamente sofisticate. Proprietatea capitalistă înseamnă, într-adevăr, dreptul la viaţă, înseamnă libertate. Pentru ei. Ceilalţi, cei jefuiţi în cei peste 20 de ani de capitalism, au „dreptul” de a muri, au „libertatea” de a lătra la Lună.

2). „Se moare prostește, de pomană, pentru că nu există alternativa reală la mizeria de sistem public de sănătate.”

Onorabile, alternativa asta există şi nu-i deloc bine pentru nedreptăţiţii sistemului. Sloganurile dv. nu-mi folosesc în niciun fel şi sunt contra realităţii în care trăiesc oameni ca mine. De curând, am avut nevoie de o intervenţie medicală. Într-un mare spital din ţara asta mi s-a spus că a doua zi mi se va face intervenţia. Peste o jumătate de oră au venit şi mi-au spus că nu au resursele necesare, că statul nu le dă acele resurse în timp optim, dar că mi se recomandă o clinică privată, unde un medic din amintitul spital îmi poate face intervenţia ! Ca lumea, nu ? A plătit fiul meu (care n-are casa lui, locuind cu chirie) 8400 lei (84 milioane lei vechi) ! Unde sunt banii pe care statul mi i-a oprit timp de 45 de ani, pentru a-mi îngriji sănătatea la bătrâneţe ? Sistemul capitalist m-a jefuit. Iar conştiinţa „repetabilei poveri” mă întristează profund. Pe fiul meu, numai rezerva pentru 24 de ore l-a costat 500 lei. Ei bine, şi acolo, în regimul privat mult lăudat, deşi au trecut trei termene la care ar fi trebuit să-mi dea de mâncare, nu mi-au dat până fiica mea le-a cerut să-mi dea de mâncare ! Într-un sistem în care profitul este mai presus de om, în care medicul nu vede în pacient un om bolnav, ci vede un portofel cu bani, un plătitor de servicii medicale, de consultaţii, nu mai e loc pentru omenie, pentru „dreptul la viaţă”, pentru „libertate”.

Nu pot fi atât de rău încât să vă urez să aveţi experienţa tristă a acestei realităţi. Prefer să vă ştiu în tabăra privilegiaţilor, sperând că, vreodată, vă veţi putea elibera de prejudecăţile care vă ţin prizonier.

Rămâneţi cu blogul dv., cu drepturile şi libertăţile dv., într-o lume în care predomină nefericirea, nedreptatea.

Porthos

@ Valerius

Stimate domn,

Sunt de acord cu dumneavoastră. Un astfel de dialog ar fi frustrant pentru ambii parteneri de dialog. Îmi pare sincer rău pentru dumneavoastră, dar îmi e greu să înțeleg cum “v-a jefuit sistemul capitalist”. Statul (inclusiv cel comunist) v-a luat banii DE POMANĂ timp de 45 de ani și e vinovat “sistemul capitalist”?

Mi se pare ireal. Am pur și simplu senzația că nu trăim pe aceeași planetă. În loc să vă răfuiți cu cei ce v-au furat, adicâ STATUL, dumneavoastra… Nu! Nu mai comentez. Este pur și simplu aberant.

O seară plăcută stimate domn!

Mitzaa Biciclista
A fost război?

Porthos
@ Mitzaa Biciclista

              Un pic. M-a luat un pic valul citind poveștile anti-capitaliste ale domnului profesor Valerius. Îmi cer scuze, înțeleg că sunteți prieteni, dar nu prea am răbdare cu “anti-capitaliștii”. Îi avem deja pe Radu Humor și Iepurilă.

              Oricum, îmi pare rău, Valerius pare a fi un om civilizat și politicos.

Comentariu final

Că domnul acesta, Porthos (oare o fi ales în cunoştinţă de cauză, ca pseudonim, numele celui mai sărac cu duhul dintre muschetarii lui Dumas ?), simte că-l apucă lehamitea când cineva scrie, în blogul său, ceva contrar prejudecăţilor lui pot să înţeleg şi să accept. 

Dar să siluieşti realitatea adaptând-o la patul procustian al unei gândiri ilogice nu mai pot să accept. Aş fi vinovat cel puţin ca profesor de logică. 

Onorabilul Porthos (între onorabil şi onorat există un raport precum între cel dintre promovabil şi promovat, subtilitate pe care n-o conştientizează nici mahării de la Ministerul Învăţământului, dovadă că folosesc expresia "procent de promovabilitate"  în loc de "procent de promovare"), onorabilul Porthos nu pricepe că statul capitalist, instituţie fundamentală a sistemului social capitalist, substituindu-se statului socialist, a preluat responsabilitatea juridică şi morală a statului socialist, atât în plan intern, cât şi în plan extern. Aşa se face că alte state au venit, după Marea Păcăleală, cu pretenţia de a li se plăti datorii pe care ele (aceste state) pretind că statul socialist le avea faţă de ele. Dar statul capitalist nu se exercită ca arbitru corect, ci ca un instrument al intereselor regizorilor Marii Păcăleli şi al cozilor de topor, redistribuind în mod imoral avuţia naţională. Aşa se face că, de exemplu, unii au primit palate, moşii, păduri şi chiar lapte de pasăre prin "restitutio in integrum", iar alţii s-au trezit că nu mai au nici banii colectaţi de statul socialist ca fond pentru pensii şi pentru sănătate. Aşa se face că sate întregi sunt "executate silit" în favoarea unor şmecheri care revendică terenurile care constituie vetrele satelor respective.

Cum onorabilul Porthos nu se prea descurcă în planul conceptelor mai rafinate, mai abstracte, îi voi spune o "poveste anticapitalistă". Există o familie numeroasă, având în frunte un tată. Toţi membrii familiei muncesc şi o parte din veniturile lor o pun la păstrare, pentru viitor, economiile fiind gestionate de capul familiei. În afara familiei există duşmani care salivează după avuţia familiei de care am vorbit. Ăştia pun la cale, cu complicitatea unor fii vitregi ai tatălui familiei, asasinarea tatălui şi-l pun în fruntea familiei pe un om de-al lor. Avuţia, veniturile agonisite sunt redistribuite în favorea asasinilor şi a complicilor lor. Când membrii oneşti ai familiei cer partea din venituri cuvenită pentru pensii, pentru asistenţă medicală, li se răspunde că trebuie s-o ceară de la tatăl asasinat !