sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Henri Wald (1920–2002) - un om pe care nu poţi să nu-l iubeşti

Ştiam câte ceva despre intelectualul Henri Wald, de formaţie filozofică. Dar lectura cărţii Confesiuni , publicată de editura Hasefer, mi-a făcut cunoştinţă cu omul Henri Wald. Confesiuni este o carte care poate fi citită nu doar cu multă plăcere, ci şi cu mult folos; o carte deosebit de interesantă, prin amintirile pe care le deapănă, prin contribuţiile teoretice şi prin umorul de calitate („waldisme”). Poate că deja este un an de când am citit-o şi am promis că voi „şerui” din ea. Acum îndeplinesc o parte din acea promisiune.
Cea mai bună prezentare a omului Henri Wald o face el însuşi, în cartea menţionată:
„Trebuie să spun, din capul locului, că după părerea mea, eu sunt de naţionalitate română şi de  origine etnică – evreu. Deci ceea ce este pentru mine naţiunea, adică limba şi cultura – este vorba de limba şi cultura română. În consecinţă sunt, din punctul acesta de vedere, român ca naţionalitate. Pentru că naţionalitatea ne-o dă limba şi cultura, iar eu m-am născut în limba română şi cultura română şi, după toate probabilităţile, voi muri în limba şi cultura română. Dar originea mea este evreiască. Mă întreba odată regretatul Şef Rabin Moses Rosen: „Dar prin ce sunteţi Dv. român de naţionalitate când vă interesează atât de mult iudaismul, când aţi înţeles atât de bine iudaismul, când aţi vorbit atât de bine despre valorile iudaismului ?”. Şi i-am spus: „Domnule Şef Rabin, să aveţi în vedere că cele mai iudaice gânduri ale mele le construiesc şi le exprim în limba română. Deci, aici nu e vorba doar de faptul că m-am născut în România, dar sunt de origine evreu. Există o intimitate în mentalitatea mea dintre românitatea şi evreitatea mea. Nu este un paralelism, e o împletire, e o relaţie adâncă şi, din acest punct  de vedere, mi se pare – chiar mai mult decât spunea Valentin Protopopescu în acea formulare de care vorbeaţi – că e vorba aicea de o unitate, de o sinteză ce s-a petrecut în mentalitatea mea. Mai mă întreba odată cineva: „Bine, dar atunci care e Patria ta ?” Nu am decât o singură Patrie – România. „Bine, şi Israelul ce este pentru Dv. ?” Israelul este Matria mea, nu Patria mea. De acolo au purces strămoşii mei îndepărtaţi. Deci sunt patriot român, dar pot să spun că sunt matriot israelian, pentru că nimic din ce se întâmplă în Israel nu mă lasă rece”.

Henri Wald, Confesiuni, Bucureşti, Editura Hasefer, 1998, p. 247

5 comentarii:

  1. Frumos suflet are acest om. M-a impresionat mărturisirea sa. Nu pot să-mi imaginez cum este să fii de etnie ceva şi să trăieşti în limba şi cultura altui neam! Trebuie să fim fericiţi noi, cei care nu trebuie să trecem prin astfel de trăiri suflteşti. Istoria a amestecat neamurile şi acest lucru trebuie să ne unească pe toţi, nu să ne dezbine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Nu pot să-mi imaginez cum este să fii de etnie ceva şi să trăieşti în limba şi cultura altui neam!"

      Sub acest aspect, sunt diferit faţă de dv. (fireşte, dacă înţeleg cu adevărat mesajul dv.). Prin mărturisirea unui om ca Henri Wald, pot să-mi imaginez că a fi într-o astfel de situaţie nu înseamnă a simţi că eşti blestemat sau că eşti deposedat de propria identitate. Nu mă îngrozeşte gândul că aş putea fi un om de calitatea lui Henri Wald în mijlocul unor oameni diferiţi de mine sub aspectul originii etnice, dacă oamenii aceia ar fi capabili să mă iubească, să mă stimeze pe cât îi iubesc şi-i stimez eu pe ei. A mă simţi solidar cu ei nu ar însemna, în mod necesar, a fi în discordanţă, în opoziţie cu cei care au aceeaşi etnie cu mine. În comparaţie, drama lui Apostol Bologa vine din faptul că e constrâns să acţioneze împotriva celor de un neam cu el.

      Am înţeles, dv. nu aţi spus că vă îngrozeşte un asemenea gând, ci doar că nu vă puteţi imagina.

      Ar trebui să ne gândim şi la următorul aspect: într-un sens mai adânc, apartenenţa la un popor nu este dată de "naţionalitatea" înscrisă într-un registru al stării civile. Realitatea este cum o prezintă Nicolae Iorga: "Dintr-un popor fac parte toţi câţi ştiu că fac parte din acel popor". Cu alte cuvinte, prin pierderea conştiinţei de sine (ca efect al manipulării, al spălării creierilor, al unei educaţii rău concepute) un popor se transformă în populaţie, nici măcar în sensul statistic, ci în cel biologic: "Totalitatea organismelor aparţinând unei specii care trăiesc în aceeaşi arie geografică".

      Mă simt mai aproape de un om precum Henri Wald, care are conştiinţa identităţii sale, a complexităţii personalităţii sale, care ştie şi ce-l aseamănă cu mine şi ce-l deosebeşte, decât de un "rrromân verde", înscris ca "român" la starea civilă, dar care habar nu are ce înseamnă românismul, prin ce se aseamănă el şi prin ce se deosebeşte de alţii.

      Complicând puţin problematica, aş spune că noi nu avem o percepţie corectă nici faţă de basarabeni. Ei au, prin istoria lor, care n-a fost întotdeauna aceeaşi cu a noastră, o identitate diferită de a noastră. În consecinţă, mi se pare o greşeală să spunem că trebuie să-i "unim" cu noi. Unirea nu poate fi dreaptă decât dacă ei o vor, în mod liber, neconstrâns. Basarabenii sunt români nu printr-un decret emis dintr-o anumită perspectivă istorică, ci numai dacă ei se (mai) simt a fi români.

      Când cunosc un evreu, un ungur care se simte bine în limba română nu am un sentiment de fudulie tâmpă, ci am un sentiment de acută frustrare prin faptul că nu cunosc ebraica sau maghiara, pentru a mă simţi şi eu bine vorbind cu el în respectiva limbă.

      Ștergere
    2. Domnule Stănescu,
      Aţi trecut peste limita a ceea ce am dorit să spun. Desigur, putem lărgi aria discuţiei, putem să dezvoltăm comentariile. Eu am vrut doar să exprim în cuvinte puţine, un singur aspect, sesizat, de altfel, corect de dv. Ca să exprim altfel, spun că ideal este să fim şi în suflet ceea ce suntem prin origine. Dar asta nu înseamnă că dacă nu este aşa, este vreun rău! Nici că acea identitate simţire-origine ar fi valoarea supremă.

      Ștergere
  2. Cît de frumos a definit acest om de cultură simbioza între etnie şi cetăţenie!
    Dacă gena patriotică ar fi înscrisă în binomul uman al minorităţilor care au calitatea de cetăţeni români (prin naştere sau dobîndire), oameni ca László Tőkés ar fi internaţi la ospiciu chiar de proprii conaţionali.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamnă,
      Faţă de oameni precum Henri Wald mă simt şi eu mai bun, mai om, mai generos. Şi pe Maia Morgenstern am auzit-o, la televizor, vorbind într-un mod asemănător cu Henri Wald (cu referire la cultura română, la poporul român). Şi nu se poate spune că oamenii aceştia sunt nişte personalităţi şterse, sărăcite, golite de conţinut prin faptul că mărturisesc rezonanţa lor cu spiritualitatea, cultura română, cu noi, românii.
      Asta ar trebui să fie calea integrării globale, prin apropiere liber consimţită, nu prin forţă (prin constrângere economică, militară). Când oameni precum Henri Wald, Maia Morgenstern nu se ruşinează să-mi spună că au ceva în comun cu mine, simt că vreau să fiu şi eu ca ei, bun, generos, performant.
      Când vine "binefăcătorul" care-mi spune că sunt primitiv, imbecil, şi vrea să mă "civilizeze", să mă "democratizeze" cu forţa, luându-mi şi ultima felie de mămăligă, pentru a-mi oferi el, ca unui animal dresat, câte o bucăţică de la Fast food, pentru a-i îndeplini nu ştiu ce scop al lui, simt că-mi vine să pun mâna pe par şi să-i dau în cap cu el.

      Ștergere