joi, 28 noiembrie 2013

Ponta sparge cercul constrângerilor şi al umilinţelor în care ne-au închis „prietenii” din Vest


Victor Ponta nu conteneşte să mă surprindă: au fost momente în care l-am considerat un oportunist trădător de patrie (de exemplu când a acceptat fără să ne consulte cele 11 porunci de la Barroso), au fost şi momente în care l-am considerat posibilul salvator al patriei. Acum, din nou, îl apreciez pozitiv pentru curajul de a încerca această deschidere către China, echivalentă cu spargerea cercului constrângerilor şi al umilinţelor în care ne-au închis "prietenii" din Vest. Doamne-ajută !
Cu privire la „prietenii” din Vest mi se pare potrivită zicala românească „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, de duşmani mă feresc singur”. De la Marea Păcăleală din decembrie 1989 şi până în prezent am trăit sub dictatul „prietenilor” din Vest: „Vreţi în Uniunea Europeană ? Ne daţi nouă economia !” „Vreţi în NATO ? Renunţaţi la mijloacele proprii de securitate şi la autoguvernare!” Şi uite aşa, în curând vom fi un popor fără ţară. Mai au să ne ia şi pământul de sub picioare, cât a mai rămas al nostru. Ne vor impune legi în acest sens. România a ajuns o colonie. După 23 de ani, avem recunoaşterea oficială a realităţii-coşmar: România este „în hamul FMI”, „suntem legaţi de mâini şi depicioare”
Nici nu s-a uscat cerneala pe proiectele româno-chinezeşti şi ideologii de serviciu aflaţi în solda „prietenilor” din Vest au început să facă spumă la guri. Musiu Sorin Ioniţă se întreabă „Ce căuta chinezu’ în România, în vizită la tigrul Ponta?” Un fitecine scrie într-un comentariu, pe undeva: „Ponta e filochinez ca are fatza de chinez si ca la eonomie e chinez sadea...”  Indivizii de această specie, începând cu aceia care au răcnit în 1990 împotriva ideii de democraţie originală, au contribuit masiv la crearea situaţiei umilitoarea în care se află România azi. Acum se mobilizează din nou, pentru a ucide noua şansă.
Despre China: eu nu cred în coabitarea comunismului şi capitalismului în acelaşi stat. Când conducătorii comunişti simt gustul profitului capitalist, de pe propriile lor degete, uită să mai guverneze în mod comunist. China va fi o mare putere capitalistă. Dar capitalismul nu poate rezolva în mod cât de cât echitabil problemele a mai mult de un miliard de oameni. Capitalismul este inechitabil prin esenţa lui. Prevăd grave conflicte sociale în China următoarelor zeci de ani.
Şi mastodonţii aceştia capitalişti (SUA, China, Rusia etc.), ca şi alţii în trecut, când arealul li se va părea insuficient, se vor angaja în luptă. Din nefericire pentru noi, ăştia mici, vom fi afectaţi în mod tare neplăcut: Fie că elefanţii fac dragoste, fie că se luptă, iarba suferă.      
Cu alte cuvinte nu am o euforie precum a drogaţilor prin faptul că vin chinezii. Nici nu consider ca fiind raţională ruperea de UE. Dar, măcar pe termen scurt, avem o alternativă la situaţia de a fi „legaţi de mâini şi de picioare” de către „prietenii” din Vest.

Post-scriptum
          Traian Băsescu a lansat subiectul unirii Basarabiei cu România. Mă întreb: de ce a lansat acest subiect Băsescu tocmai acum ? Nu cumva i s-a poruncit ? Nu cumva din motive politice meschine ? "Români, Ponta vrea să vă ducă spre China, spre Asia ! Noi, Uniunea Europeană, vă oferim Unirea mult visată !"
          Să presupunem că ni se permite să ne unim. Cui ar folosi ? Nici nouă, nici basarabenilor, pentru că am pierdut şi dreptul de a ne autoguverna. Ar fi ca în vorba aia: El se însoară cu Ea, ca să nu mai zică, fiecare, "Vai de mine !" şi zică "Vai de noi !" Ar folosi doar şmecherilor care ne-ar îngurgita.

8 comentarii:

  1. Frumoși nepoței aveți!
    Știu de la alții mai înțelepți ca mine că ei devin la un moment dat cea mai mare bucurie, sarea și piperul vieții.
    Să vă trăiască, și dvs împreună cu ei, să-i puteți învăța despre toate cele, dar mai cu seamă despre umanitate (părinții sunt mult prea adesea prea ocupați cu cele materiale și nu mai au timp de asta).
    Posibil să le ”dăuneze” (în vremurile de azi e mai ”de succes” să fii ”animal”) dar, cine știe, veni-vor și vremuri în care omul va fi mîndru că e om!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc, stimate coleg de forum, pentru gândurile bune ! Cele mai bune urări şi pentru dv., din partea mea !

      Ștergere
  2. Scuze, comentariul meu de mai sus era pentru articolul precent.

    RăspundețiȘtergere
  3. În cea mai mare parte sunt de acord cu ceea ce ați scris. Citiți aici>.
    În legătură cu ceea ce ați scris la P.S. nu sunt de aceeași părere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-aţi trimis la articolul Germania şi China, într-o „relaţie specială“. Ce dovedeşte asta ? Că Germania moare de grija de a ne facilita şi nouă o relaţie specială cu China ? Trăim într-o lume structurată conform unor interese meschine, în care principiile, normele sunt trâmbiţate numai când Mai-Marii au interes. Egalitate în faţa principiilor ? Ca în fabulă: "Vrem egalitate, dar nu pentru căţei".

      Ștergere
  4. Un text excelent cu care sunt de acord în întregime. Felicitări !

    RăspundețiȘtergere
  5. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere