Un filon de aur: saitul profesorului de filozofie Florin George Popovici

Scotocind prin sterilul din internet, am găsit recent un filon de aur: saitul profesorului de filozofie Florin George Popovici. Saitul poate fi găsit la adresa floringeorgepopovici.wordpress.com și are titlul ”Zwischen uns sei Wahrheit! Pagina ta de filosofie…” [Zwischen uns sei Wahrheit = Între noi este adevărul]

Articolele profesorului Florin George Popovici sunt adresate, în primul rând, elevilor săi, dar și tuturor vizitatorilor-cititori interesați de reflecțiile filozofice. Am citit câteva articole și le-am răsfoit pe mai multe altele. Am descoperit un autor cu o bogată cultură, atât generală, cât și specială-filozofică, beneficiar al unei autentice vocații filozofice și pedagogice, autor care se exprimă într-un limbaj pe cât de riguros, tot pe atât de plăcut-expresiv.

Articolele sale pot fi urmărite atât cronologic (vedeți ” Archives”), cât și tematic (vedeți ” Topics”).

Deși primul articol datează din 6 mai 2010, totuși comentariile sunt relativ puține, unele dintre ele fiind de tipul ”Felicitări!”. Autorul răspunde, mai devreme sau mai cu întârziere, comentariilor. Saitul acesta ar merita să devină un forum al profesorilor de filozofie.

sursa imaginii 

Căutare cu Google: Florin George Popovici

Un articol al domnului Florin George Popovici, în Tribuna învățământului:

”Miracolul întâlnirilor memorabile – academicianul șicriticul literar Eugen Simion”

Semnat: 

Prof. Florin George POPOVICI,

CN Eudoxiu Hurmuzachi, Rădăuţi

Pentru a vă satisface curiozitatea, copiez primul articol al autorului (din 6 mai 2010), care pare a fi ”articolul program” al saitului.

Just thinking…

Luciditatea poate fi extrem de supărătoare – au spus-o cu multă vreme în urmă grecii, iar apoi au preluat-o cu reverenţa cuvenită fidelii lor epigoni, latinii… Gândirea are riscurile ei…de altfel aşa este frumos… nu-ţi place, refuz-o!!!

“Câtă luciditate, atâta dramă”, admite undeva, într-un loc, la mare distanţă de “psyche”-ul grec generator de civilizaţie europeană, un literat ce mi-a cucerit de mult admiraţia. Refuz să mă conformez şi mă-ntreb: oare aşa o fi? Iar pentru un răspuns care să-mi calmeze neliniştile caut, cum mi se întâmplă nu de puţine ori, în jurul meu. Şi oare ce văd? Văd puţină, dezarmant de puţină luciditate… în schimb mă întâmpină brutal narcotizarea, o stare hipnotică în care mulţi dintre semenii mei par să se complacă fără rezerve…

Psihologii vorbesc despre o stare de comfort sau, altfel spus, despre o zonă de comoditate în care individul se simte extrem de bine… locul acela în care probabil te simţi apărat, ferit de orice intervenţie ostilă, un fel de marsupiu mental in care iţi cauţi ultimul refugiu sau, daca vreţi, un regressus ad uterum care te seduce cu miezul lui cald…

Probabil că pe sufletul unora dintre noi, din păcate deloc puţini, scrie:  “Vin imediat!” sau “Inchis pentru renovare” sau “Magazinul (sufletul) s-a mutat în strada…” sau, mai rau, “Nu deranjaţi!” sau “Spaţiu de închiriat!”… sau mai ştiu eu ce formulă menită deopotrivă a trăda o absenţă şi a sabota o intenţie…

Îndrăzneşte să mă deranjezi, caută-mă, cititorule!!! Încă mai locuiesc aici, în propria-mi viaţă!!! iar curiozitatea ta s-ar putea să ne scuture comodităţile…



PS
La articolul ”Sunt curios cu privire la… curiozitate”, al domnului Florin George Popovici, am scris următorul comentariu:

Valeriu Stănescu:

Scrieți: „Mărturisesc că la întrebarea „care este cea mai importantă trăsătură a spiritului omenesc?”, aș răspunde fără niciun fel de ezitări: curiozitatea.”

Putem găsi întemeieri milenare pentru răspunsul dv.

În tradiția biblică, la originea discernământului (facultatea de a distinge între bine și rău) stă curiozitatea Evei de a ști cum este ”să fii ca Dumnezeu”, mâncând din fructul Pomului cunoștinței binelui și răului.

”Toți oamenii au sădită în firea lor dorința de a cunoaște”, așa începe Metafizica lui Aristotel. În concepția filozofului din Stagira, la originea filozofării stă ”mirarea” (thauma): ”Căci și oamenii de azi și cei din primele timpuri, cînd au început să filozofeze, au fost mînați de mirare” (Metafizica, 982b). Termenii ”curiozitate” și ”mirare” nu sunt în raport de opoziție.

În unele basme ale românilor apare episodul în care cutare împărat, înainte de a pleca peste mări și țări, îi spune fiului (fiicei) că poate umbla prin toate încăperile palatului, cu excepția uneia, avertizând că deschiderea acelei încăperi va dezlănțui mari pericole. Curiozitatea fiului (fiicei) este mai puternică decât teama și, încălcând tabuul, el (ea) se va confrunta cu pericole reale, dar în același timp se va îmbogăți cu experiențe inedite.

Curiozitatea este evidentă în cazul copiilor, care ne bombardează cu ”de ce”- uri. În  timp ce mergeam printr-o pădure, la Geoagiu, unde existau avertizări de felul ”Atenție, sunt vipere!”, băiatul meu, care avea cam patru ani, m-a întrebat: „Tată, de ce mor oamenii?”  Întrebarea lui m-a durut, căci mi s-a părut că este prea devreme să se confrunte cu ideea morții. Am încercat să-i răspund pe un ton aproape glumeț: „Așa este Lumea, toate lucrurile se nasc, cresc și apoi dispar, mor. ” Dar dacă nu mai mănânc, mai cresc?” Băiatul meu vrea să oprească, deci, creșterea, ca înaintare către moarte. „Dacă nu mâncăm, murim de foame”, i-am răspuns. „Dar dacă mănânc numai biscuiți?” El încerca o cale de mijloc. De câte ori povestesc asta îmi vin lacrimi în ochi. Am crezut, atunci, că băiatul meu va ajunge un mare  filozof. Este, însă, un om matur, la casa lui (având, acum, el însuși un fiu isteț), cu certe competențe în sfera practică a vieții. Altă dată, pe stradă, într-o dimineață, am văzut doi băieți care se uitau la Lună (care se vedea pe cerul dimineții) și unul (se) întreba: „De ce se ține după noi?” L-am întrebat câți ani are și mi-a spus că are 8 ani. Cu siguranță Blaga avea dreptate când spunea: „A filozofa înseamnă a răspunde cu mijloace supermature la întrebări pe care și le pun copiii”. Întrebările filozofice sunt esențiale, fundamentale, de aceea ele apar chiar în zorii conștiinței noastre. Proiectul ”filozofia la copii” nu este o tâmpenie.

Pe parcurs se întâmplă ceva, dovadă că am și elevi care, în orele mele de filozofie, oricare ar fi tema discuției și oricât efort aș face pentru a realiza ore atractive, țin capul pe bancă. Sunt conștient că un alt profesor, mai bun decât mine, i-ar putea atrage măcar pe unii dintre aceștia. Refuz să cred, însă, că întreaga vină este a mea. Din fericire, am și elevi în ochii cărora constat setea epistemică. Probabil că pe parcurs devenim prizonierii unor prejudecăți (cum ar fi aceea că filozofia nu are niciun rost), ai unor tabuuri, sau pur și simplu devenim mai leneși în gândire.

Dar ideea „Curiozitatea este o trăsătură definitorie, specifică a omului” ar putea fi combătută, așa cum Bergson a combătut ideea de inspirație aristotelică potrivit căreia „omul este un animal rațional”: mai degrabă ar trebui să-l numim pe om homo faber, decât homo sapiens, căci inteligență au și animalele, diferă doar gradul de inteligență al omului față de cel al altor animale, argumenta Bergson în Evoluția creatoare. Curiozitate au, pe cât putem constata, și alte animale.

PPS

Din motive pe care nu le cunosc, Florin George Popovici nu mi-a publicat comentariul de mai sus. Presupun că dialogul cu un comunist periculos, cum sunt eu, - nu-i așa? -  este dezonorant pentru Excelența Sa.