Domnul Radu Radu, din Facebook, același cu Tristus din
forumul Pruteanu, ne-a adus aminte de un text al domnului George Pruteanu: O
POLEMICĂ PE TEMA COMUNISM/CAPITALISM.
Textul poate fi găsit aici:
Ce munte de spirit a fost George Pruteanu! Ce om! Câți
tembeli l-au înjurat și pe el pentru că avea ”simțul” nuanțelor realității!
Tembelii văd numai în alb și negru, pentru ei nu există și
gri. Ei vor să siluiască realitatea, ciuntind-o pentru a se potrivi patului
procustian al minții lor primitive, pentru a se potrivi prejudecăților lor.
De-aia s-a și prăpădit prematur Pruteanu, de-aia i s-a
îmbolnăvit inima, pentru că spiritul lui a fost un foc creator intens.
Tembelii, proștii au șanse să trăiască suta de ani, proștii fuduli sunt
rezistenți ca buruienile.
Am ajuns în forumul Pruteanu după ce un nepot, Răzvan, m-a
informat despre existența acelui sait. Am găsit acolo tot felul de oameni, de
la semi-oligofreni, la inși tobă de carte, femei și bărbați, tineri și
vârstnici, religioși și atei, comuniști, anticomuniști, apolitici etc. În ciuda
diferențelor, toți aveam o trăsătură comună: eram atrași, precum insectele de
lumina lumânării (becului), de flacăra spiritului lui George Pruteanu. Forumul
Pruteanu, ca și saitul său, în ansamblu, era un spațiu în care aveai șansa de a
deveni culturalmente mai bogat. Profesorul Pruteanu trudea enorm, până la ore
târzii din noapte, pentru a modera spiritele încinse în polemici, pentru a corecta
greșelile de scriere sau de altă natură, în raport cu standardele academice și
ale culturii înalte.
În timpul funeraliilor am fost la Muzeul Național al
Literaturii Române, la Biserica Amzei și la Cimitirul Bellu. Dintre forumiști, l-am cunoscut pe domnul Bogdan, din forumul
Pruteanu, același cu Kliment Vorosilov, din Facebook. La biserică, întristat
fiind de faptul că nu l-am văzut decât pe Augustin Buzura (mi-am explicat
absența multora prin faptul că Pruteanu le-o fi rănit orgoliile, cândva, cu
sinceritatea lui tăioasă), am simțit datoria morală de a-i aduce un omagiu. Am
fost filmat de câteva televiziuni. Am reușit să descarc un fragment de film, în
care se spune, în mod greșit, că am fost student
al lui Pruteanu; am fost forumist al
lui Pruteanu.
Copiez, aici, articolul lui George Pruteanu intitulat ” O
POLEMICĂ PE TEMA COMUNISM/CAPITALISM”.
O POLEMICĂ PE TEMA COMUNISM/CAPITALISM
(Curentul, 26 iulie 2007)
Un scriitor încă tînăr şi
publicist interesant, Tudor Călin Zarojanu, are în Dilema veche, nr.180 din 23
iulie, un articol intitulat Comunismul,
mon amour. Autorul vrea să combată cîteva „celebre replici” care găsesc niște
calități perioadei comuniste și să ne convingă că nu e adevărat, că în
comunism era răul şi acum e binele.
Unele din
aserțiunile gazetarului sunt într-o asemenea contradicție cu adevărul, că te crucești
pînă unde pot duce tendențiozitatea şi maniheismul. Voi lua cîteva pe rînd,
fără alte preparative. Ca să înlăture afirmația „Ceaușescu a făcut metroul”,
T.C. Zarojanu (voi folosi sigla TCZ) scrie: „Ceaușescu
n-a construit nimic”. Niciun
șef de stat n-a construit, el, nimic. Dar unii șefi de state au dispus
construirea unor lucruri în favoarea mulțimilor, alții au dispus mai puțin
sau deloc.
„Cuștile de beton în care ne-a
vîrît comunismul”, adică blocurile, „sunt făcute prost”. Și eu
stau într-o astfel de „cușcă de beton”. Atît putea țara, nu plecau banii în
conturi străine. Aceste „cuști de beton” se dădeau de pomană şi au ridicat
mult standardul de viață a sute de mii de familii. Azi se vînd cu multe zeci
de mii de euro, deci au valoare. Ceaușescu le-a făcut „ca să-i adune pe supuși în
dormitoare comune”. Oare Băsescu urmărește același lucru? Și acum se
construiesc blocuri, mai mari decît cele din vremea Împușcatului, numai că
apartamentele de acolo nu se vor mai repartiza gratuit, ci se vor vinde, cui
are bani, pe sute de mii de euro. Oare tot pentru „supraveghere și control”?
„Locul de muncă era asigurat”. „Nu
e adevărat, scrie TCZ. Se
asigura un loc de luat salariul”. Asta e joacă de vorbe. Cum „nu e
adevărat”? Orice absolvent de facultate primea o repartiție, mai bună sau mai
rea, după notă. Iar salariul nu se lua degeaba, medicul opera, zidarul zidea,
profesorul preda, scriitorul publica ş.a.m.d. Șomajul (am trecut şi eu prin
el, fiindcă eram „nealiniat”) nu era nici 0,1%. Iar salariile veneau
întotdeauna la timp, naiba ştie cum, dar veneau. Cînd, o dată, n-au venit, în
Valea Jiului (azi, Jalea Viului), a ieșit bucluc mare.
„Tata mi-a spus cu seninătate că
doar din cînd în cînd se întrerupea curentul electric”. Adică n-ar fi așa, insinuează TCZ.
Eu spun, sub cuvînt de onoare că, în toată viaţa mea de pînă-n 1989, dacă am
trăit 4-5 întreruperi de curent care să dureze mai mult de cîteva ore, foarte
probabil din motive pur tehnice, nu politice. Am avut parte de mult mai multe
din 1989 încoace, din aceleași motive tehnice.
„Sistemul comunist (...) a trăit rușinea de a fi singura formă social-economic-politică din istorie de la care un şir de popoare au decis să se întoarcă la forma anterioară!” Nu e chiar așa simplu. Mișcările de stradă din 1989 au antrenat cîteva sute de mii de oameni, nu „poporul”. Ideea anticomunistă a fost adăugată ulterior. Oamenii erau exasperați de necazurile ultimilor 10 ani (mărunte faţă de cele de azi) şi voiau să-l dea jos pe Ceaușescu, sperînd că va veni mai-binele. Erau în necunoștință de cauză.
„...Degeaba ne mirăm cum de unii nu înțeleg ce-i cu toată condamnarea asta!” (E vorba, desigur, de „condamnarea”
oficială, de la Cotroceni). Pe drept cuvînt nu înțeleg unii (mulți), pentru
că nu e de înțeles. E un lucru fără rost şi împotriva adevăratelor principii
democratice, de separație a „puterilor”. E o acțiune pur propagandistică, de
îndoctrinare, ca șeful statului să se apuce să dea directive cum trebuie
privită istoria. Comunismul e o perioadă istorică la fel ca oricare alta.
Istoria trebuie scrisă fără amestec politic „de sus”. Un grup de istorici au
scris un eseu despre comunism. Foarte frumos, să-l judece specialiştii, să
apară şi puncte de vedere contrare, asta e dialectica științei, nu diktate de la președinție. Un președinte dă grațieri,
nu condamnări.
„99,99% din produsele şi
serviciile existente azi nu existau deloc în 1989”. Asta e poate cea mai stupefiantă
afirmație din articol, punctul de vîrf al deformării înșelătoare. Am luat-o
în serios, m-am ridicat de la birou și mi-am parcurs migălos tot
apartamentul, din bucătărie în baie, din sufragerie pe balcon. Și n-am găsit
decît trei obiecte pe care nu le puteam avea în 1989: calculatorul, telefonul
mobil, cuptorul cu microunde. Nu le puteam avea nu din cauză că era mai rău
comunismul de atunci decît capitalismul de acum, ci pur și simplu pentru că
nu apăruseră pe lume, nici în Est, nici în Vest. În rest, lucruri și servicii
pe care le aveam în ’89 le am şi acum (desigur, uneori altele, modele noi):
aparat foto, aragaz, pîine, mașină, unt, fotoliu, telefon, poștă, cărți,
frizerie, haine, televizor şcl. Acel ceauşist„99,99%” mă îngrozește prin înverșunarea sa
distorsionantă; am impresia, cu tot calmul, că adevărul e exact pe dos: cred
că produse şi servicii cu adevărat noi în viața mea – și a oricărui om obișnuit
– nu sunt mai mult de 1%. Dar TCZ e extaziat și de diferențele calitative: „nici în glumă nu se pot compara
(...) apa rece, electricitatea etc. plătite azi cu cele din 1989”.
Probabil că apa rece de azi e mai rece, iar electricitatea, mai electrică.
Cu
tot entuziasmul său, TCZ nu răspunde întrebării pe care singur şi-o pune, „dacă un om cu venituri modeste
îşi permite să plătească utilitățile care i se oferă acum; dar asta e o altă
problemă”.
Nu e altă problemă. E Problema. Un sistem care nu-i permite unui om să-şi asigure banala întreținere (deci supraviețuire) și în care unul poate fi de „un miliard de ori” mai bogat decît altul NU e un sistem bun.
George
PRUTEANU
www.pruteanu.ro georgepruteanu@yahoo.com |
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu