O zi între mesajul păcii și mesajul războiului

Azi-dimineață am văzut, online, filmul Joyeux Noel (2005), film ”dedicat soldaților care au fraternizat pe front, de Crăciun, în anul 1914”. Momentele de fraternizare, autentice manifestări ale umanității, mi-au produs o emoție puternică. Recomand acest film.

Apoi am văzut discursul lui Iohannis de la Parlament. Discursul lui Iohannis nu mi-a oferit nicio surpriză. Pe de o parte, câteva promisiuni care dau bine la public: referiri la educaţie, la sănătate. Pe de altă parte, declaraţiile de supuşenie faţă de SUA, NATO, UE. Am anticipat că rolul principal al lui Iohannis va fi în domeniul executării ordinelor Marelui Licurici în acest spaţiu geo-politic şi, în general, de a executa ordinele politicii expansioniste a SUA în lume. Atât Băsescu, în discursul lui de ieri, cât şi Iohannis, în discursul de azi, prin referirile lor la asigurarea securităţii României sub umbrela NATO au inoculat sugestia că România ar fi fost în pericol grav, din partea Rusiei. E o tehnică de manipulare care are drept scop să determine populaţia să accepte măsurile de violare a intimităţii de către serviciile secrete, sub pretextul prevenirii actelor de terorism, de acceptare a bazelor militare şi a comandamentelor străine pe teritoriul României, de sporire a eforturilor pentru militarizare, adică de cumpărare de armament de la fabricanţii lor, armament care va fi folosit cum vor decide tot ei, cei din SUA şi din NATO. În situaţia în care pentru învăţământ s-a acordat ceva mai mult de 3% din PIB, deşi legea prevede 6%, Iohannis vrea 2% buget pentru apărare, pe termen lung!

Eu sunt pesimistul de serviciu. Sunt 25 de ani de ”alegeri libere”. Discursurile acestea parfumate nu mă (mai) entuziasmează. În opinia mea, Iohannis este doar un alt individ care a fost pus să execute ordine emise din afara ţării. Dacă voi mai trăi, când îşi va fi epuizat cele două mandate posibile voi avea 75 de ani, voi fi la sfârşitul vieţii. Bilanţul mandatelor lui îmi va amărî ultima parte a vieţii.