Continuare în saitul www.criterii.ro
Comentariu pe Facebook, în marginea unui mesaj al Violetei Ștefania:
Când fanatismul se manifestă în în concepțiile și comportamentele unor oameni primitivi, inculți este ușor de explicat și de înțeles. Când fanatismul se manifestă la oameni precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran te întrebi dacă nu cumva Socrate era un naiv prin convingerea lui că știința, cunoașterea este o condiție suficientă pentru a fi virtuos. Vreau să spun că doar instrucția nu este suficientă pentru a ne face să fim morali. Cum zicea Heraclit din Efes, "polimatia (erudiția, mulțimea cunoștințelor) nu te face înțelept".
Petre Țuțea fascina (pe unii) prin sentințe, prin cugetări care pretind a fi adevăruri absolute, ambalate într-o formă estetică. De exemplu într-un interviu filmat (de Marian Munteanu ?) declara că personalitatea istorică preferată de el (Petre Țuțea) este Vlad Țepeș, "Ceilalți sunt o pajiște cu miei". Formulele de acest fel sunt periculoase, pot crea fanatici. Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care nu au îndoieli. Dintre apostoli, cel mai simpatic îmi este Toma (Necredinciosul). Maestrul trebuie să transmită discipolului mesajul relativității ideilor sale, al necesității exersării propriului discernământ, nu să transmită "adevăruri absolute".
Ajutor !
Doamna Lexia spune, într-un comentariu, mai jos, că dumneaei nu vede sublinierile. Constat că fenomenul se manifestă și în textele altor articole postate pe acest blog și ale comentariilor, inclusiv ale cititorilor mei.
Capturi de ecran:
Când pun, cu mouse-ul, semnul de inserare deasupra unui text cu sublinierea suspectă, apare mesajul din imaginea de mai jos:
Fenomenul se manifestă și când citesc alt blog. Iată o captură de ecran din momentul când citeam în blogul domnului Bogdan:
Am descoperit un program spion: greetsaver. L-am dezinstalat. Am deschis Chrome, dar fenomenul persistă. Am dezinstalat Chrome. În Internet Explorer fenomenul nu se manifestă. Să văd ce se întâmplă după reinstalarea lui Chrome.
Am rezolvat ! "Boala" era în calculatorul meu, nu pe blog. Feriți-vă de Greetsaver !