duminică, 21 iunie 2015

Opinii incorecte politic despre evenimentele politice recente (alte opinii ale unui prost)

1). Ponta s-a autosuspendat din funcția de Prim-ministru

          Am sperat că Ponta a înțeles, după declanșarea ostilităților de către Teutonul de la Cotroceni, că este ultima lui șansă de a juca un rol major în istoria politicii din România. Probabil că omul acesta, Ponta, despre care am scris cândva că a trecut de la ipostaza de preș la cea de hârtie igienică, nu are resursele personale necesare pentru a fi un mare om politic. Decizia lui de a fi operat în Turcia mi se pare comparabilă cu găselnița generalului Stănculescu de a-și băga piciorul în gips, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, și cu ”tentativa de sinucidere” a lui Adrian Năstase. Ponta nu a avut curajul să se confrunte cu opinia electoratului său, prin acceptarea demisiei cerute de Teuton, și a recurs la șmecheria asta. Probabil că nu va reveni, cum a promis, în funcția de Prim-ministru.

          Cred că Gabriel Oprea va fi uns Prim-ministru. Are o imagine foarte bună în conștiința multor proști și este un executant perfect al ordinelor Marelui Licurici. El deja răspunde de ”securitatea națională” și este, după cum se lăuda la Antena 3, omul care a semnat pentru experimentul de la Deveselu. El și partidul lui, UNPR, devenit partid parlamentar prin metoda ”in vitro” (în afara organismului democratic al alegerilor) vor juca rolul de balast pe care Marele Licurici îl va așeza pe platanul dorit, astfel încât balanța voturilor din Parlament să se încline după cum vrea Marele Licurici. Asta după ce PSD-ul va fi redimensionat (astfel încât să nu mai poată să-și asume, de unul singur, decizii de importanță națională) atât prin decimarea determinată de intervenția instituțiilor de forță, cât și prin fuga șobolanilor, a oportuniștilor. PSD-ul este, acum, când mai mulți lideri ai săi au fost imobilizați, ca o turmă fără păstor.

2). Problema ”securității naționale”

          Probabil că ați observat, ”securitatea națională” a devenit un subiect cu privire la care oficialii nu admit critici, opinii divergente (tonul l-a dat Marele Licurici, după tragedia de la cele două Turnuri Gemene, prin presiunile făcute asupra cetățenilor în sensul cedării unor drepturi și libertăți democratice). Se pregătesc legi care vor avea rostul de a izola deciziile din domeniul ”securității naționale” de orice control democratic. Vor spori puterile Teutonului, despre care am scris, când a fost pus Președinte, că va avea rolul de piesă pe tabla de șah a geopoliticii SUA-NATO, și puterile instituțiilor implicate în acest joc geostrategic (CSAT, servicii secrete, structuri ale Armatei).
          Ce este ”securitatea națională”? Este un termen manipulator. România nu mai există ca stat național, suveran și independent. România nu mai are o industrie pentru apărare, nu mai are armament propriu, nu mai are o armată populară. Dacă am ieși în străzi toți cetățenii acestei țări, cu bâte, nu am putea constitui o forță militară nici măcar cât oastea lui Ștefan cel Mare. Cetățenii nu sunt instruiți pentru a apăra țara (care țară?) și nu au armele necesare. Armata a fost redusă la un corp de ”profesioniști”, dintre care foarte mulți au mentalitate de mercenari, acceptând să se joace de-a războiul în orice loc din această planetă, dacă sunt bine plătiți. Dumnezeul lor este cel care-i plătește. Desființarea armatei populare a fost, alături de scoaterea monedei naționale de sub controlul democratic și de renunțarea la suveranitate, una dintre breșele cele mai mari în ființa acestui stat. Dar un rău și mai mare este că mulți cetățeni nu mai au sentimentul patriotic. Sunt de felul celor care au întâmpinat cu flori, recent, trupele de ocupație. ”Securitatea națională” este doar un termen care semnifică politica de implicare a României (câtă mai există) în geopolitica despre care cred că va conduce la o mare tragedie, poate chiar o catastrofă de dimensiuni planetare.
       
          În opinia mea de prost, chestiunea aceasta, a ”securității naționale”, este un test de patriotism.
          Priviți reacțiile:
- pe de o parte sunt cei care ”nu precupețesc” niciun efort pentru a dovedi cât de obedienți sunt ei față de Marele Licurici: Teutonul, Oprea, Zgonea. Cât de mult se aseamănă acești oameni: Teutonul, Oprea, Zgonea, MRU, Cristian Diaconescu, ceilalți doi (care ne spionează și ne arestează) ș.a.!
- pe de altă parte sunt cei care mai au curajul să mențină aprinsă făclia rațiunii și să resusciteze sentimentul național, patriotic. Dintre politicieni, cel mai curajos mi se pare a fi acum Călin Popescu Tăriceanu. Este liberalul despre care cred că merită calificativul de ”liberal-național”, el mai păstrează ceva din acel ”prin noi înșine” al strămoșilor lui liberali. Ceea ce se numește acum ”Partidul Național Liberal” este o cloacă în care s-au adunat tot felul de indivizi fără scrupule și fără valențe patriotice. Mă aștept ca asupra lui Tăriceanu să se năpustească, în curând, dulăii Marelui Licurici. Mai există, în această parte, și anumite voci care se fac auzite la Antena 3.

          Cu ceva timp în urmă scriam:

          ”Prăbușirea României va continua:
1) schimbarea Constituției în dezavantajul poporului va fi un obiectiv major pentru EI;
2) secătuirea țării de ultimele resurse;
3) angajarea țării în tot felul de jocuri planetare periculoase, primejdioase pentru întreaga lume;
4) vânarea și persecutarea, pe motive fabricate, a cârtitorilor, a politic-disidenților.”

          ”Și mai simt ceva, simt mirosul războiului. Există oameni care, de acolo, de peste mări și oceane, plănuiesc încăierări sângeroase. Recent ștabii din NATO au fost iritați pentru că avioanele rușilor nu zboară sub-pământ, ci îndrăznesc să zboare în spațiul din jurul Rusiei, cam tot pe acolo pe unde s-au lăbărțat mașinăriile războinice ale NATO. Când oamenii însetați de sânge vor da semnalul declanșării încăierării, politicienii noștri marionete vor zice ”Să trăiți, am înțeles!” Și vor curge valuri de sânge. ”Războiul este o tragedie uriașă, alcătuită dintr-o complexitate de tragedii mărunte” (Liviu Rebreanu).
          Dormi liniștit, popor al meu, NATO veghează pentru tine! Visează că trăiești într-un rai capitalist!”

          Acum sunt și mai pesimist. Ce se va întâmpla cu noi? Mă gândesc la cei lucizi, cărora nu ni s-au spălat creierii. Sunt tentat, din nou, să le dau la dracul de judecăți politice, căci am sentimentul inutilității. Nu mai am decât o motivație: sper că prin aceste judecăți îmi salvez sufletul.  Vorba aceea: dixi et salvavi animam meam.

Post-scriptum

1). Poate că Ponta vrea să evite implicarea în luarea unor decizii, decizii care se vor lua în perioada în care el va lipsi din fruntea guvernului. Sau poate doar a executat un ordin, ca și în alte situații, anterioare: ”Ori faci tot ce vrem noi, ori te dai la o parte!”

2). L-am văzut pe Tăriceanu la Antena 3, în emisiunea lui Adrian Ursu. În afară de afirmațiile de bun-simț privind pericolele care pândesc democrația burgheză, a simțit nevoia și el să aducă tribut verbal politicii Marelui Licurici (pericolul pe care-l reprezintă Rusia agresivă - nu-i așa? - , necesitatea întăririi capacității de apărare, ironii la adresa Greciei care se luptă pentru o viață demnă, bla, bla).

3). Trăim într-o epocă în care, pentru a ți se permite să spui niște adevăruri, trebuie să plătești tribut ”Sultanului”. Și ce-l mai criticau unii pe Adrian Păunescu pentru că l-a lăudat pe Nicolae Ceaușescu, deși poetul a spus deseori că trebuia să aducă acele laude pentru a i se permite să promoveze niște valori!

4). Aflu de la Radu Tudor (Antena 3, da, ”Antena 3 e încă aici!”) că Gabriel Oprea a fost conducătorul de doctorat al lui Florian Coldea (șeful adevărat al SRI). Ce structură de putere admirabilă: Iohannis - Gabriel Oprea - Kovesi - Mugur Isărescu! Zgonea prestează și el. Și câți or mai fi!
         
Va urma o perioadă de schimbări rapide în România! Să vedeți ”democrație”! Să vedeți politică externă a României!

Oameni buni, mi-e dor de vechiul regim! Paradoxal, deși atunci nici nu-mi puteam închipui că aș putea scrie, în acel regim, astfel de critici, mă simțeam mai liber. Pentru că aveam o țară, pentru că ăia, în ciuda abuzurilor și a cultului deșănțat al personalității lui Ceaușescu, totuși lucrau în interesul țării.

Dacă asta, de acum, este o democrație reală, atunci eu chiar sunt un tâmpit! Poate fi regim democratic acela în care voturile a milioane de oameni nu contează? Acela în care instituțiile de forță conduc țara? Acela în care s-a instalat frica, nu doar în rândurile cetățenilor de rând, ci și în rândurile politicienilor de la vârf? Cred că o situație ca aceasta nu a mai fost în România din timpul puterii staliniste.

Doamne, te rog eu, comunistul marxist care sunt, salvează-ne! Cred că numai tu poți s-o mai faci! Eliberează-ne din această pușcărie a minciunilor! Scapă-ne de primejdiile care se arată la orizont!

15 comentarii:

  1. Nu am nimic critic la ceea ce ați scris.
    Ceea ce mi se pare mie cel mai grav este faptul că poporul crede tot ceea ce spun politicienii de la vîrf, mă refer atît la cei din țară cît și cei din Occident. Probabil că aceasta a fost o politică pe termen lung, aceea de a manipula popoarele, căci ceea ce se întîmplă în România nu este un caz singular. Toată Europa este sub tutela americană. Doar că la noi acest lucru este mult mai pregnant decît la alții, atît la nivel politic cît și într-o mare parte din populație.
    Pericolul rusesc este cea mai eficientă găselniță manipulatoare pentru a determina popoarele europene să cumpere arme de peste ocean. Iar particparea militarilor români în teatre de operații nu este atît de necesară practic, cît mai ales politic. Același pericol divizează Europa, diluînd relațiile comerciale normale din interiorul continentului în favoarea relațiilor comerciale cu sua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1). Am urmărit cu atenție, timp de 25 de ani, mijloacele care au fost folosite pentru îngurgitarea țărilor care au fost în sistemul socialist de către Occidentul capitalist. Printre acestea se află manipularea.

      2). Știu că sunteți foarte sensibil față de judecățile referitoare la ”popor” (am avut cu dv. o polemică). Și eu îmi iubesc poporul, iar democrația fără popor sau, mai rău, împotriva poporului este o absurditate. Dar trebuie să evităm fetișizarea poporului. Generațiile acestea, din care, vrem - nu vrem, facem și noi parte, vinovate de înstrăinarea avuției naționale, de pierderea suveranității, prin trădări sau tăceri lașe, sunt, cred eu, cele mai nevolnice din toată istoria noastră.

      Ștergere
    2. Am să refer la punctul 2. Mai întîi, am să spun că afirmația dv. este prea dură. Nu toți reprezentanții generațiilor actuale merită acest calificativ. Există oameni, tineri, maturi sau bătrîni, care au un puternic sentiment național și uman, demni de tot respectul nostru. Desigur, ei se pierd în mulțimea de oameni manipulați sau mai puțin educați. Există o tendință de scădere a gradului de educație și civilitate. Ea se manifestă ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale, deoarece din tineri needucați nu pot să apară părinți care să-și educe copiii! E tristă această constatare, deorece, după mine, familia este factorul cel mai important al formării morale a copilului. Școala este și ea importantă, dar nu atît cît familia. În satul românesc de odinioară existau reguli morale nescrise și copiii, chiar neșcoliți, erau educați în spiritul respectului, onoarei și demnității. Sunt cîteva cauze care au condus la degradarea morală de azi, în lume și în țara noastră. Nu este cazul să le comentez acum. Există, totuși, în societățile occidentale o atitudine civică și un comportament general superioare celor de la noi și aceasta o poate constata oricine călătorește în vest. De aici și admirația românului față de ce vede acolo, chiar și a celui care odată reîntors în țară, se comportă ca aici, nu ca acolo.
      Nu știu cum se poate reveni la o educație normală! Am reflectat mult la această problemă dar n-am găsit o soluție. Contaminarea noastră cu Occidentul se face mai ales în sens negativ, decît pozitiv, importînd de acolo mai mult exemplele negative. Că nici acolo nu este totul roz. Nu este cazul să dau exemple, sunt destule.
      În fine, poporul trebuie respectat, chiar dacă nu-i aprobăm pe toți cetățenii care fac parte din el. Căci dacă popor nu e, nimic nu e!

      Ștergere
  2. ”Nu toți reprezentanții generațiilor actuale merită acest calificativ. Există oameni, tineri, maturi sau bătrîni, care au un puternic sentiment național și uman, demni de tot respectul nostru.”

    Când sunt foarte supărat fac astfel de generalizări ilicite, pe care le critic atunci când le descopăr în gândirea altora. Cad și eu în păcatul unor evaluări ”statistice” (”Desigur, ei se pierd în mulțimea de oameni manipulați sau mai puțin educați.”)

    Problema educației este fundamentală pentru orice societate. Criza valorilor, manipularea sunt la originea consecințelor negative dintre care ați exemplificat.

    Despre Școală, în acest sistem social, am mai scris. Sistemul social își creează o Școală ”după chipul și asemănarea lui”, prin planul de învățământ, programele școlare, manuale. Nu insist, deoarece știu că la origine ați fost profesor (de matematică). Ca educator (profesor, învățător etc.), nu ai cum să lupți împotriva sistemului. Trebuie să îndeplinești cerințele sistemului sau vei fi înlăturat din sistem. Eu încerc să diminuez, totuși, vina de a fi colaboraționist cu acest sistem, pe care-l consider alienant, prezentând elevilor mei și punctul meu de vedere divergent, dar atrăgându-le atenția că este un pdv ”incorect-politic” și că asimilarea lui poate avea consecințe neplăcute pentru ei (de exemplu în cadrul unui examen).

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru că iarăşi traversez o stare de lehamite generală faţă de realitatea înconjurătoare - Doamne, cîtă prostie la tot pasul, cît lichelism şi ticăloşie la cele mai înalte niveluri, ce lipsă generalizată de patriotism şi demnitate naţională! - nu mai am rbdarea să scriu, nici măcar să mai comenteze pe ici, pe colo. Totuşi, am să fac aici doar o mică subliniere, poate-mi trece (sic!):

    " Și ce-l mai criticau unii pe Adrian Păunescu pentru că l-a lăudat pe Nicolae Ceaușescu...". Ticăloşi. Cultul personalităţii lui Ceauşescu, întocmai ca şi cultul personalităţii lui Carol al II-lea în perioada interbelică, a fost opera de conştiinţă tocmai a ticăloşilor vremii. Asemenea opere au ridicat cultul personalităţii politice la rang de instituţie şi intransigenţă propagandistică. Laudele poetului Adrian Păunescu la adresa preşedintelui Nicolae Ceauşescu au fost tributul benevol de admiraţie şi sinceritate deloc singulare în epocă faţă de marele om politic, pe care poetului a crezut de cuviinţă să îl plătească adevărului imediat.

    "...poetul a spus deseori că trebuia să aducă acele laude pentru a i se permite să promoveze niște valori!". Asemenea afirmaţii făcute nu numai de Păunescu, ci de majoritatea creatorilor artistici şi a oamenilor de ştiinţă şi cultură, în condiţiile regimului de ocupaţie instaurat în decembrie 1989, reprezintă tributul de ipocrizie pe care, din raţiuni de supravieţuire publică, au fost nevoiţi să îl plătească minciunii cotropitoare şi represive.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1). Nici eu nu mă aflu într-o stare psihică bună. Ne scufundăm și nu pot împiedica asta.

      2). Adrian Păunescu a fost și el om (CTP a scris un articol în care ironiza această sintagmă: este și el om). Chiar dacă a fost un mare om de cultură. Poate că a exagerat.

      Poate că suntem mulți cei care am exagerat. De exemplu eu am scris ca moto al lucrării mele de licență (o lucrare fără conținut politic: ”Critica făcută de P. P. Negulescu apriorismului și empirismului”!) un citat dintr-o cuvântare a lui Nicolae Ceaușescu, citat care se referea, cred, la progresul cunoașterii. Puteam să nu pun acel citat, nimeni nu m-a obligat să-l pun. Dar în acea vreme folosirea unui citat din Ceaușescu îți dădea un fel de putere, un fel de autoritate, ca și cum ai fi citat un verset din Biblie.

      Probabil că Nietzsche are dreptate, cel puțin într-o măsură, când susținea că esența omului este ”voința de putere”. Și când nu avem această putere prin noi înșine, facem apel la o autoritate. Cred că această trăire o au și indivizii de felul lui Iohannis, Coldea, Kovesi: dorința lor de putere satisfăcută prin conștiința faptului că în spatele lor se află o mare putere, Marele Licurici.

      Dv. nu ați folosit niciodată un citat din Nicolae Ceaușescu, precum o formulă magică, deschizătoare de porți, ca un fel de ”Sesam, deschide-te!”?

      Ștergere
  4. 1. În primul rînd, dacă observaţi din comentariul meu, eu nu i-am găsit aproape nici o culpă lui Păunescu sub aspectele pe care le-aţi adus în discuţie în textul dvs. Dimpotrivă. Mai mult decît atît, eu nu sînt de părere că a exagerat cu ceva în raport cu circumstanţele politice dintr-o perioadă sau alta, ori în raport cu propriile sale convingeri.

    2. Faptul că dvs. sau oricine altcineva l-aţi (l-a) citat într-o împrejurare sau alta, din trecut sau din prezent, pe numitul Nicolae Ceauşescu, ori pe şeful statului în general sau pe un politician oarecare ori pe altă persoană sau personalitate, nu îl consider, aprioric, o exagerare. De ce ar fi, care sînt argumentele? În oarecari circumstanţe ar putea fi, ar putea fi şi un abuz în altele, de acord, dar exagerare sau abuz poate fi citarea oricărui, în circumstanţele respective. După cum, în exemplul dvs. personal, mai degrabă lipsirea lucrării de un preambul relevant, marcant, ar fi putut ştirbi ţinuta ei intelectuală, ar fi putut-o lipsi de acea cheie deschizătoare a interesului cititorului, de acel „Sesam, deschide-te!”, după cum spuneţi, ori aţi fi putut considera dvs., autorul, sau chiar comisia de examinare că lipsa în cauză este dovada unei extravaganţe metodice exagerate, cu argumentul că absenţa unui motto ar încălca oarece uzanţe academice ori cerinţe profesorale etc. Nu ştiu. Sigur, însă, dacă într-o lucrare autorul simte nevoia ca la fiecare paragraf sau capitol să citeze din spusele sau creaţia unuia, ori, în general, citează la tot pasul din textele altora, atunci, evident, avem de-a face cu o exagerare procedurală deranjantă sau cu un abuz stilistic agasant şi inestetic, care pune în discuţie chiar valoarea lucrării şi a autorului însuşi.

    3. În nici un caz nu am folosit vreodată vreun citat din Nicolae Ceauşescu sau din oricare altă personalitate politică sau culturală cu scopul de a-mi deschide mie nu ştiu ce porţi. Ar fi meschin şi nedemn să o fac. Nu pot să fac paradă de erudiţie, dacă o am, citîndu-i pe alţii! Cum mi-aş putea permite să încerc să-l folosesc pe Eminescu, spre exemplu, sau pe Marx, ori pe Ceauşescu sau pe... Iohannis dacă acceptaţi, ori pe directorul meu de întreprindere de la fabrica de lapte pasteorizat, ca pe un vehicul de trecere a frontierei spre recunoaştere şi apreciere publice? Mi se pare o utopie pentru oricine încearcă aşa ceva şi îmi repugnă. De citat, cu siguranţă că am citat şi citez din creatori (la urma urmei, cine sînt eu să nu îmi trebuiască a-i citi şi cita pe ei?), inclusiv din Nicolae Ceauşescu, dar am făcut-o şi o fac numai cu rostul de elocinţă, de argumentare şi exemplificare, numai în termeni de comparaţie edificatoare. Dacă vreţi, citarea unei personalităţi, în condiţii şi circumstanţe rezonabile şi oportune, este deopotrivă, armă stilistică şi ornament arhitectural al creaţiei scrise sau oratorice. Mai mult decît atît, eu văd citatul din creatori, din ctitorii de spiritualitate şi valoare, ca fiind, în aceeaşi măsură, un îndrumător sau, cum spuneţi dvs., „o formulă magică, deschizătoare de porţi, ca un fel de „Sesam deschide-te!” pentru necunoscători sau neînţelegători către opera autorului său.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Domnule Nicolae Nicu, sunt de acord cu cele scrise de dv. Am recepționat parțial distorsionat mesajul dv. anterior.
      2. Este corect și ”moto” (cu un singur ”t”).

      Ștergere
  5. Mărturisesc, nu ştiam că "motto" e corect şi cu un singur "t", pentru că nici nu mi-am pus problema dacă acest cuvînt se scrie altfel decît cu doi „t”. Deşi, îmi amintesc că l-am întîlnit rareori pe cărţi şi în formularea folosită de dvs., fără a-i da aspectului o atenţie anume, bag seamă crezînd că e vorba de vreo eroare tehnică. Aşa că, acum am verificat şi m-am edificat. Aveţi dreptate. Inclusiv în DEX, ed. din 1996, dar şi în DLRC-ul lui Vasile Braban, ed. 1982, precum şi în DEX-Online, este menţionată forma „moto”. Totuşi, în cele mai multe dintre volumele de autor pe care le întîlnim şi care conţin acest element de uvertură literară, regăsim forma „motto”, ceea ce poate fi indiciul că aceasta este alternativa uzuală de scriere, general preferată, alternativă pe care DEX-ul însă nici măcar nu o menţionează, decît numai în varianta sa electronică de care aminteam.

    Personal, prefer forma cu doi de „t”, părîndu-mi-se mai filosofoasă, mai enigmatică, mai atractivă inclusiv sub aspect grafic. „Moto” pare mai neaoş, ce-i drept, dar parcă şi mai simplist literar, mai vulgarizat. Nu ştiu de ce, dar, tocmai pentru că sînt un pasionat al arabescurilor lexicale, al vocabularului românesc atît de generos şi profund semnificativ, nu m-aş putea abţine să nu îi adaug din reflex moto-ului terminaţia cicletă sau sufixul rină!

    Ete-te, ce subiect de analiză, ca să nu zic de pierdere a timpului, găsii şi io la ora asta... Scuze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MRU, după ce a fost votat în Parlament, a mulțumit și unui partid pe care l-a numit ”Partidul Socialist din România”. Ce partid parlamentar o fi ăsta? O fi al ”Prostănacului” (Geoană)? Care șmecheri-manipulatori or fi ocupat și denumirea asta?
      Mă duc să caut cu Guagăl.

      Ștergere
  6. Cum care şmecheri? Jmekerii de la sia ei. Pardon, de la sia lor. Şi, dacă vreţi să ştiţi, ei nu au ocupat denumirea, ci au denumit ocupaţia...

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Revin şi spun că însăilarea politică de care ziceţi că vorbea MRU nu se numeşte aşa cum o numea el, ci aşa cum şi-au numit-o creatorii ei, adică Partidul Social Român. Iar creatorii ei se numesc Mircea Geoană şi Marean Vanghelie(!). Am reţinut o frază din comunicatul publicat la momentul înfiinţării (martie a.c.): "PSR va repune în centrul societăţii munca, cinstea şi demnitatea fiinţei umane, înlocuind corupţia, minciuna, impostura şi pseudo-cultura, ce domină azi spaţiul şi discursul public". Dincolo de caracterul absolut demagogic şi neruşinat pe care îl conţine în mod vădit afirmaţia indivizilor ăstora, mă întreb de ce nu se precizează cînd anume au mai fost munca, cinstea şi demnitatea fiinţei umane "în centrul societăţii", de vreme ce vin ei să le pună la loc acuma, şi cine, cînd şi de ce le-au dat jos de-acolo? Nici cine, cînd şi de ce a pus în locul lor "corupţia, minciuna, impostura şi pseudo-cultura" nu ne spune nimeni?
    Raţa-i Dracu' cu sia ei, uea voastră şi capitalismul nostru!

    RăspundețiȘtergere
  9. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere