duminică, 6 august 2017

Dacă dragoste nu e, nimic nu e!

A avut parte de o copilărie nefericită, cu un tată aspru, care-l punea în fața unor cerințe exagerate pentru un copil și care-l pedepsea inclusiv prin bătaie. Odată, copilul de atunci, tatăl meu de acum, a sustras de la  tatăl lui un săpun, care ”mirosea frumos”, și a mers cu el la școală. Taică-său, după ce i-a aplicat pedeapsa corporală, i-a legat săpunul de gât și l-a plimbat prin toată școala, spre amuzamentul copiilor. Pe când eram deja adult, tata mi-a spus, cu un zâmbet schițat pe figură, o frază care exprima și un fel de fatalitate, dar și un fel de scuză: ”Tatăl lui l-a bătut pe el, el m-a bătut pe mine, eu te-am bătut pe tine, tu îl bați pe Marian…”. La vârsta de treisprezece ani a rămas orfan de tată și cu o mamă care nu se putea mișca, din cauza afecțiunii picioarelor. Practic era capul familiei. Putea să urce singur plugul în căruță, așa a făcut și o hernie, cu ”ieșirea mațelor” când și când, hernie care i-a fost tratată chirurgical abia pe la vârsta de 45-50 de ani.
Tinerețea nu i-a fost mai fericită. Era căsătorit când a fost trimis pe front. A mers cu războiul până în Munții Tatra, unde a fost împușcat în picior cu un cartuș ”Dum-Dum” (care făcea a doua explozie când lovea ținta). Chirurgii au vrut să-i amputeze piciorul, dar el a refuzat, spunând că dacă Dumnezeu va vrea să trăiască, va trăi, dacă nu, nu. A rămas cu o concavitate în picior, în care puteam să bag pumnul meu de copil. Deși avea piciorul acela curbat și mai scurt, a muncit toată viața, inclusiv în agricultură. În timpul colectivizării forțate a fost trecut pe lista ”chiaburilor”. Odată, când cei care ridicau produsele sub formă de ”cotă”, nu i-au mai lăsat nimic din recoltă, taică-meu a fugit la biserică și ”a tras clopotul” ca pentru incendiu. Când s-au adunat oamenii, le-a spus ce a pățit. Sub presiunea mulțimii, cei care strângeau ”cotele” i-au mai lăsat ceva din recoltă.
Copilăria mea fost asemănătoare cu a lui. Îmi amintesc de sarcina de a uda grădina. Aveam paisprezece ani și trebuia să umplu în fiecare seară ”tocitoarea” cu cele 100 de găleți cu apă, apoi să scurg apa, cu un furtun, pe vaduri. De câte ori nu am îndeplinit sarcina am primit sfânta bătaie. Ultimul băț l-am primit pe spinare la vârsta de 18 ani, când, în pijamale fiind, am ”dormit” într-un vagon de tren staționat în gară.
Târziu, când tata a îmbătrânit și au început bolile să-l roadă (adenom de prostată, diverticuli esofagieni, probleme cardiace și altele) și a trebuit să-l ajut și eu cu ce am putut, mi-am dat seama că răutățile lui sunt consecințele mentalității care i-a fost indusă prin educația primită. Ne-am împăcat. De când a aflat că sunt bolnav se roagă la Dumnezeu pentru sănătatea mea.
Acum are 96 de ani. Cu greu, am găsit un bărbat priceput care să-i facă menajul și să-i dea medicamentele necesare. Din nefericire, azi am primit un telefon prin care am fost anunțat că tata a căzut și nu se mai poate deplasa. A fost dus la spital, i-au făcut radiografie și au stabilit că are dislocare de șold și, undeva mai jos, o fisură. Eu sunt la București. Fac ”naveta” între locuința fiicei mele Valentina și spitalul Fundeni, unde sunt tratat pentru leucemia care m-a afectat în luna iunie 2017. Tata a fost însoțit la spital de o verișoară a mea, respectiv nepoată de soră a tatălui meu, ea însăși bătrână și operată de cancer la sân. Medicul i-a cerut să semneze pentru asumarea răspunderii în vederea operației. Ea m-a sunat la telefon pe mine. Parcă m-a lovit cu un ciomag în cap! În 5 minute trebuia să decid. Inițial am gândit că un bătrân de 96 de ani, cu organismul uzat, nu poate rezista la operație și, în consecință, să-l ducă acasă. Dar pe cine să găsesc să stea tot timpul cu el, ca menajeră și ca infirmieră? Apoi m-am gândit că e mai bine să stea în spital, poate între timp ne vine un gând mai bun.
Dacă aș fi sănătos, mi-aș putea îndeplini datoria de fiu față de tatăl meu!
În situația nenorocită în care mă aflu, două idei mă preocupă:
- ideea ”repetabilei poveri”
- și gândul care apare la Apostolul Pavel și care a fost exprimat de Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni astfel: Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Epistola întâi către Corinteni a apostolului Pavel:

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=13&id=12

POST-SCRIPTUM

Cei trei ”copii” ai tatălui meu (cele două fiice - Aurora, Isabela - și subsemnatul) suntem neputincioși pentru a acționa direct în vederea rezolvării problemei de sănătate a părintelui nostru. Din fericire, ”generația următoare”, copiii noștri, a preluat inițiativa. Fiecare dintre ei, în moduri și cantități diferite, a avut, cândva, un ”beneficiu” de la tata (nu neapărat în sensul economic). Oana, fiică-mea, i-a contactat telefonic pe verișorii ei (Răzvan și Florian, fiii Aurorei, Octavian, fiul Isabelei), au discutat despre situația tatălui meu și au decis că e mai bine pentru el să fie operat.

Da, mai există dragoste, deci nu este totul pierdut!


Tata, când avea 94 de ani

2 comentarii:

  1. În marea majoritate a cazurilor, sînt convins, copiii percep severitatea părinților - mai firească sau mai excesivă, de la caz la caz - ca manifestare a răutății acestora. E normal pentru ei să perceapă așa. Și, desigur, nu mă refer aici la cazurile excepționale de copii cu părinți denaturați sau abrutizați. De aceea, cred că la vîrsta maturității se cuvine să nu mai acordăm importanță percepțiilor pe care le-am avut atunci față de severitatea lor, dacă aceasta a existat. Importantă rămîne dragostea lor absolută pentru noi și, deopotrivă, dragostea noastră indispensabilă pentru ei. Cît îi mai avem în viață, încă sîntem copii. Și-aceasta e un dar de neprețuit de la Dumnezeu.

    Și eu cred că se cuvine să optați pentru soluția tratării medicale, cu orice risc, a tatălui dvs. Așa se cuvine și e singura șansă de a-l repune cumva pe picioare. Nu-l puteți abandona pradă așteptării sfîrșitului, sub motivul că, oricum și în mod firesc, acesta nu-i poate fi prea departe la vîrsta asta.

    Desigur, e ușor să dai sfaturi altora, se zice. De fapt, dvs. știți ce și cum. Se cer și posibilități. Operația costă, recuperarea costă și ea și poate fi mai de durată, un îngrijitor va trebui să aibă și costă și acesta, chiar rudă dacă ar fi. Și, mai e ceva. Depinde ce își dorește și dumnealui. Căci, știm ce își doresc oamenii aflați la vîrsta și în situația respectivă. De aceea, cred că nici a proceda împotriva voinței sale insistente nu se recomandă.

    În fine, eu cred ca grija și dragostea pentru părintele dumneavoastră vă vor ajuta și propria sănătate. Căci, indiferent cum veți proceda mînat de aceste trăiri și sentimente, ele vă vor asigura în toate momentele prezentului și pentru totdeauna liniștea sufletească și împăcarea interioară a datoriei duse pînă la capăt față de tată. Față de Tatăl.

    Sănătate și încredere tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca de obicei, comentariul dv. îmi este de mare folos. Mulțumesc.

      Ștergere